De unde atâtea temeri în lumea ce ne-i dată,
Făcută dintre noi și pură, desfrânată?
Oare de ce-s pedepse, adesea atât de strâmbe?
Oare de ce-s o parte, Fortuna... și alta, umbre?

Cât suntem de identici, cum oile într-o turmă
Și ascundem mușcătură, omor ce viață curmă;
Nu dintre lupi, ori lei, rechini, ori crocodili...
Se devorează o lume, în vânători, umili!?!

Inexplicabil, straniu-i defect inteligența,
Ce mijotește rău, la seamăn ia potența;
N-ascultă penitența, spovediri, părtășit
Și vârf, cel mai ades, e ambițios smintit!!!

Și evoluții unde-s, de-i încă sacrificiu
Asumat kamikaze, sau doar impus, supliciu?
Și specii criminale, tot păr și fără minți,
Au reguli neschimbate, le respectând cuminți!?

Și om, suprem de creier, se auto-depășește
Schimbându-și norme zilnic, ce exclusivist priește
Și uită că nici roata de el nu-i inventată;
Etern e hărăzită, să fie lumii... dată!

La sensul greșit, unic, să fie reparare
Și n-ar fi prea târziu să reflectăm; de oare
Va fi cândva o zi, de judecăți pe fond?!?...
Cum ne-am promis prin cărți, tot noi... Un mapamond!?!
23.08.2012