ÃŽn scrierile apocrife, se pare
Sfântul Toma apare
Cu numele de Iuda, cel care
Devine unul din Apostolii cu chemare.
Sfinții Evangheliști, cei trei
Marcu, Luca și Matei
ÃŽl numesc Toma
Iar Ioan Sfântul Evanghelist
Îl numește Geamănul, cel altruist.
Nu știm de ce Toma
Mai purta un alt cognomen
Iuda sau Mar, ca specimen.
Invățătura celor 12 Apostoli
Scrisă în jurul anului 250 după Hristos
Menționează că India adeseori
Și țările din jur, cu folos
Au primit Evanghelia lui Hristos
Prin predica Apostolului Iuda Tomas
Iar actele Sinodului I Ecumenic
(Niceea, 325)
Păstrează semnătura, în mod vrednic
A unui Mar Ioan
Preot al Bisericii Persiei peste an
Și episcop al Marii Indii.
Apostolul Toma s-a născut
ÃŽn Paneada Galileei.
De profesie era pescar priceput.
ÃŽn scrierile apocrife, cu rost
Se spune că ar fi fost
O vreme tâmplar
Apoi și mare cărturar.
Probabil că de aceea pe dat`
Arhitecții și meșteșugarii
Ca protector l-au preferat.
ÃŽn referatele nou-testamentare
Nu sunt redate împrejurările în care
A fost chemat la apostolat
Ci îl întâlnim, printre soli
În listele Sfinților Apostoli
(Matei 10, 3; Marcu 3, 18;
Luca 6, 15; Fapte 1, 13).
Desigur, sunt și momente
În care se evidențiază rolul
Intervențiilor sale eminamente
Alături de Mântuitorul.
De pildă, atunci când Lazăr
Din Betania, a murit
Toma, referindu-se deopotrivă cu amar
La ceea ce avea hărăzit
Să I se întâmple Mântuitorului
Și arătându-și totalul atașament
Față de Domnul lui
Precum și capacitatea latent
De a se jertfi pentru El
A spus confraților săi, apoi:
„Să mergem și noi
Și să murim cu El“
(Ioan 11, 7-16).
Sau, când Hristos
A rostit Marea Cuvântare, în lege
De despărțire, în mod pios
Toma, neînțelegând unde va merge
Îl întreabă: „Doamne, nu știm unde Te duci
Și cum putem È™ti calea?“
La această intervenție de atunci
Hristos Se autorevelează, așișderea:
„Eu sunt Calea, Adevărul È™i ViaÈ›a“
(Ioan 14, 4-6).
Cel mai cunoscut episod
Este însă cel al manifestării în față
A neîncrederii sale de tot
În Învierea Mântuitorului
Miracol al Tatălui Lui :
"În ziua cea dintâi a săptămânii
Fiind seară și ușile fiind încuiate cu zăvor
Acolo unde erau adunați doar unii
Adică ucenicii, de frica iudeilor
A venit Iisus ocrotitor
A stat decis
ÃŽn mijlocul lor
Și le-a zis:
Pace vouă!
Și, zicând acestea
Le-a arătat mâinile, amândouă
Și coasta Sa.
Deci, s-au bucurat ucenicii
Văzându-L pe Domnul crucii.
Atunci Iisus le-a zis iarăși cuvinte două:
Pace vouă!
Precum M-a trimis pe Mine Tatăl
Vă trimit și Eu pe voi.
Și, spunând acestea, iată-L
A suflat asupra lor vioi
Și le-a zis, pe rând:
Luați Duh Sfânt!
Cărora veți ierta păcatele
Le vor fi iertate ele
Și cărora le veți ține
Þinute vor fi, știți bine.
ÃŽnsa Toma, unul
Din cei doisprezece
Cel numit Geamănul
Nu era cu ei, se zice
Când a venit Iisus
Și când El le-a spus.
Deci i-au spus lui
Ceilalți ucenici ai locului:
Am văzut pe Domnul!
Deși I-a fost ucenic
Toma vrea probe, de genul :
„Dacă nu voi vedea nimic
În mâinile Lui, anume
Semnul cuielor
Și dacă nu voi pune
Degetul meu ușor
ÃŽn semnul cuielor
Și dacă nu voi pune
Mâna mea ușor
ÃŽn coasta Lui, repede
Nu voi crede“
(Ioan 20, 25).
Toma cere semnele Crucii, mieros
Semnele identității lui Hristos.
Așa se face că la proxima întâlnire
A Mântuitorului cu ucenicii Săi
Adică la opt zile după prima Sa arătare
Hristos a intrat la Apostolii Săi
Prin ușile încuiate
Și după ce le-a dat aidoma
Binețea păcii divine binecuvântate
(Ioan 20, 26)
Iisus l-a îndemnat pe Toma
ÃŽn ziua care lipsise
Cea una a ÃŽnvierii
(Ioan 20, 24)
Să-I atingă rănile din palmele întinse
Și din coasta durerii.
Însă, felul în care Hristos aidoma
I-a adresat îndemnul parcă
L-a făcut pe Toma
Să nu mai simtă nevoia să o facă
Ci luminat de Duhul Sfânt
Neîntarziat s-a aruncat
La picioarele Domnului strigând
Fiind parcă încurcat:
„Domnul meu
Și Dumnezeul meu!“
(Ioan 20, 28).
Din acest al lui Toma comportament
Înțelegem că totul a fost rânduit imanent
Prin iconomia lui Dumnezeu
Pentru a fi marturie mereu
Spre încredințarea celorlalți ucenici
Ce au slujit pe Domnul atunci.
Dacă la început anevoie
Pentru a crede ce se zice
Toma avea nevoie
De probe empirice
De chenoze probatorii de netăgăduit
Dintr-o dată el a mărturisit:
„Domnul meu È™i Dumnezeul meu!“.
Era strigătul care anticipa acel mereu
„Fericiți cei ce nu au văzut
Și au crezut!“
(Ioan 20, 29).
Adică atât pe patriarhi îi fericește
Pe profeții Vechiului Testament
Cât și pe noi, cei care îndeobște
După Înalțarea Sa la neant
Avem prin credință
Legătura cu El în făgăduință.
Virtutea credinței apoi
Ne lansează dincolo de noi.
O promisiune peste veacuri și generații dă năvală
Că nu vederea fizică e cea care contează
Ci doar aceea spirituală
Este cea care ne încredințează
De adevărul Învierii Domnului
În toată trăirea adevărului.
De fapt, aceasta este și mărturia că:
Vederea slavei lui Dumnezeu
Nu presupune doar vederea fizică
Deși nu o exclude mereu.
Cu toate acestea
ÃŽndoiala se strecurase
În sufletul lui Toma, până la oase
Precum odinioară vestea
ÃŽn sufletul lui Petru
Pe când mergea pe apă
Slăbindu-i credința de integru
De Însuși Mântuitorul cultivată
ÃŽn sufletele Apostolilor de fel
Timp de trei ani și jumătate
Credința întărită de El
Prin multe semne și minuni realizate.
Refuzând mărturiile fără încetare
Ale celor vrednici de crezare
Adică ale celorlalți Apostoli, ca orișicare
Necredinciosul Toma, cu apăsare
Refuză în fond în mod banal
Să facă saltul spiritual
Al depășirii cunoașterii
Prin simțuri, în ființă
Spre câștigarea cunoașterii
Prin credință.
A fost necesar
Ca Hristos Cel înviat
Să Se arate iar
În același loc ca altădat`
Și în aceleași condiții
Pentru ca Toma
Să fie încredințat în seminții
De ÃŽnviere aidoma
Nu însă înaintea Lui
De a primi cu pocăință
Mustrarea Mântuitorului
Pentru îndoiala sa în credință.
În sfârșit
Pe Toma îl mai întâlnim amintit
Ca făcând parte
Din anturajul Apostolilor
Cărora Iisus li S-a arătat aparte
La Marea Tiberiadei, marea lor
(Ioan 21, 2).
Suntem convinși că Toma
N-a lipsit nici în alte împrejurări
Din anturajul Mântuitorului ce urma
Exceptând câteva momente mai acătări
ÃŽn care Hristos a preferat
Doar pe trei din grupul celor doisprezece
Petru, Iacov și Ioan, e adevărat
Totul fiind mai clar pe zi ce trece.
Toma, prin atitudinea sa total
Față de Înviere și credință
Vrea să rezolve rațional
Binomul credință-necredință
DeÈ™i „a crede“
Nu-l include
Pe „a vedea“
Oriunde ar vrea.
Însă, iudeu fiind
Nu putea face rabat
De la regulă când
Sta să fie întrebat.
Iată ce spuneau iudeii de sus
Care L-au răstignit pe Iisus :
„Dacă este regele lui Israel
Să Se coboare acum
De pe Cruce oricum
Și vom crede în El“
(Matei 27, 42).
Sfântul Pavel spune cu pocăință
Celor din Corint și cu încredere:
„Umblăm prin credință
Nu prin vedere“
(II Corinteni 5, 7).
Acest adevăr a fost profetic anticipat:
„Dacă nu credeÈ›i, veÈ›i fi zdrobiÈ›i“ îndat`
(Isaia 7, 9).
Credința sălășluiește cât dorești
Dincolo de limitele minții omenești.
Ea este „încredințarea celor nădăjduite
Dovedirea lucrurilor celor nevăzute“
(Evrei 11, 1).
Credința nu are nevoie
De mărturii probatorii.
Crezi sau nu crezi, în voie
Sau nesocotești purgatorii.
Și totuși, Toma, pe lângă
Vrea să se convingă:
„Duhul toate le cercetează
Chiar È™i adâncurile lui Dumnezeu“
(I Corinteni 2, 10).
Cu dorința lui Toma vibrează
A fost de acord și Hristos Dumnezeu
Care a spus:
„... pipăiți-Mă și vedeți
Că duhul nu are carne și oase
Precum Mă vedeți
Pe Mine că am“ È™i chiar angoase.
(Luca 24, 39)
Vederea cu Duhul care va să zică
Depașește vederea fizică.
De fapt, aici avem de a face odată
Cu o reciprocitate fără tăgăduință
Între vederea dată
De Duhul Sfânt și credință:
Dacă nu crezi în biruință
Nu poți avea această vedere
Iar dacă n-ar fi această vedere
Nu ar fi credință
Dovedirea celor nevăzute
Peste cele văzute.
Prin atitudinea sa adeseori
Toma a devenit cu spor
Unul dintre acei martori
Ai învierii lui Hristos către popor
(Fapte 13, 31).
ÃŽnvierea lui Hristos
A marcat pentru veșnicie
Istoria lumii cu folos
Căreia i s-a oferit sinedie
Perspectiva eshatologică mereu
A Împărăției lui Dumnezeu.
După Pogorârea Sfântului Duh
Potrivit Tradiției
Apostolii au tras la sorți cu năduf
Zonele în care urmau ei
Să propovăduiască
Credința creștinească.
Știut este faptul acuma
Că lui Toma
I-au revenit
Þinuturile dinspre India, la răsărit.
Diferitele relatări așișderea
Ce datează încă
Din secolul al II-lea
Vorbesc despre eficiența adâncă
A predicii lui Toma
Ce fost-a dusă tocma
În rândul părților
Mezilor, perșilor
Hircanienilor și bactrienilor
Popoare ce se aflau nomazi
Pe teritoriul Iranului
Irakului, Afganistanului
Și Pakistanului de azi.
Numai în Kerala, pe îndelete
Toma a botezat, de fel
Peste trei mii de suflete
Formând astfel
Prima comunitate creștină
Din India cea cabotină.
Pentru această comunitate
El a hirotonit preoți din tată în frate
Și episcopi din rândul lor
Întemeind șapte Biserici locale
Cu numeroase comunități la vale
Mai mici și mediu mai binevoitor.
Toma a plecat apoi
Spre alte ținuturi de-ndată
Ajungând probabil în toi
Până în Sri Lanka îndepărtată
Iar la întoarcerea în Calamina
Probabil în anul 72 după Hristos
A fost martirizat fără a avea vina
Prin străpungerea cu o suliță mult prea dureros.
Mormântul său cel mare
Se află în Catedrala din Mylapore
ÃŽn apropiere de Madras
Așa cum tradiția a rămas
Iar moaștele sale
Care au fost duse pe cale
Mai târziu la Edessa (în 394)
Apoi în Chios (în 1298) cum a fost ales
Se află la Ortona lui
ÃŽn Italia, la Abruzzi.
Un deget de-al Sfântului
Se păstrează și astăzi
La Maastricht în Olanda
Ca un semn al ei ofranda.