Parafrazând soarta anostă
Ne ducem zilele incandescent
Dar nu din pricina rupestră
Ce au gândit-o decadent
Culturi pe care el Pământul
Nu mai putea a le mai ține
Le-a contopit cu el năutul
Amărăciunii care vine
Din amalgam de înțelesuri
Parcă prea neînțelese toate
Și căutând ca să mai țese
Un avatar cu burți îndestulate.
Ce este viața efemeră
Ce o trăiești necontenit?
A mai rămas doar o himeră
Din gândul tău neprihănit.
Spectacolul e elucubrant
N-a mai rămas niciun detaliu
Totul e pus pe cel galant
Care mai are un dram de craniu
În care să se mai ascundă
Cea minte rătăcită poate
Din colțul rătăcirii stă și-abundă
Reminiscența ce ne tot socoate.
La masă iată că sosește
Norod din clasa efemeră
Pe rând se pare că șoptește
O voce pe alocuri austeră:
Dineul cel ce-i pregătit
Pentru musafirul prea poftit
Se pare că se contramandează
Iar noi cu toți, cei prea de vază
Vom lua el locul pregătit
Pentru cel prost ce n-a venit.
Epilog:
Dar fie chiar și-așa să fie
E mult prea mult pentru-n dineu
Decât un prost ales fără să știe
Mai bine toți cei ce-s prezenți în locul său