o înlăturare a sorții
chip galben potrivindu-și în bătaia felinarului
strălucirea la capătul unei străzi
din suburbie
și oameni care nu aleargă
cunoscând vorbitorul
odată am pictat un portret al tău, Doamne
arăta altfel în fiecare zi
arzând taina într-un semn acoperit
cu semnul vederii
niciodată râvnind la goana după noroc
împletitor al funiei cu o mie de capete
dintr-o idilă strâmtă
decupând contopirea cu steaua
lumea se năruia
aruncându-ne
în noi înșine
cer și pădure și izvor
am crezut că n-a mai rămas nimeni
și am pictat chipul tău
cu pasărea de deasupra ușii
pe un ciob de sticlă
părea că nici nu respiră sau poate că
tocmai începuse să plouă
atemporal