Am să-mi rup crengile-n bucăți
Și-am să le pun pe brazda goală,
Să nu mai ai pe ce s-agăți
Orgoliul tău și-a lui beteală.

Și trunchiul îl voi stivui
Cu grijă, ascuns în rădăcini,
Și liber iar voi rătăci
Pe cerul meu, cu nori bătrâni.

Și-apoi, din pulbere de astre,
Iar să fac bulgări argintii,
Și în tristețile albastre,
Să le arunc cu ochi pustii.

Și poate unii, printre ramuri,
Îți vor cădea gemând, în poală,
Să îi anini noaptea pe geamuri,
În resemnarea-ți abisală.

Și clopote să-mi fac din raze,
Și din chemări să le fac limbi,
Să-ți cânt balade kamikaze,
În versuri verzi, cu gust de plumbi.

Din suflet, în ninsoare-albastră,
Să-ți cadă-n fulgi, ușor, pe pleoape,
Să te aud de la ferestră,
Cum ceri visand iertare-n noapte.