"Găgăuță-Turmentatul", cum îl dezmiardă soția,
Umblă la frunte legat cu ciorapul lui "Zurlia",
Nuda satului, căci iată, i-a expus pe creci, în prun,
Cică picior-gol se poartă, goală șade-n praf de drum!
.
Are febră, delirează, că de-o vreme un strigoi,
E pornit să-l îngrozească, proțăpit lângă butoi;
Furios și matahală, în manta albă ca ceața,
Îl gonește prin ogradă, hotărât să-i curme viața!
.
El știe că mortu' tace, chit că este un strigoi.
Spune rugi, cruce cu limba, aduse și usturoi,
A chemat preoți cu har, să-i citească, să-l dezlege,
Că de când a apărut n-a mai băut, jur pe lege!
.
N-a văzut așa strigoi, încăpățânat și pace!
Cred că este bețivan de șade pe poloboace.
Dacă-i bea licoarea toată, va plesni de supărare,
Însă are o dilemă: nevasta, spaimă, nu are!
.
Mai chiti ceva ciudat: când el fuge îngrozit,
Și o cată' să-i arate, ea nu este de găsit!
Nu îl crede și îi zice: "Ești dus cu mintea, pesemne,
Dacă eu l-aș întâlni l-aș trimite după lemne!
.
L-aș pune la munci pe care, tu, bărbat de gelatină,
Te moșcăi și nu le faci, doar la câte o vecină,
Ce-ți dă plata în natură, (Naiba știe ce îi faci!)
Că eu n-am niciun copil. Ce strigoi? Mai bine taci!"
.
Ar renunța la beție doar să-l creadă. Spune: "Bun!
Iată n-am băut de-o lună, nu-s matol și nici nebun.
Voi chema azi pe mămuca să vadă și ea, strigoiul,
Doar să-și ia o bâtă bună, cârja, chiar și măturoiul."
.
Nevasta prinse paloare, mai să leșine vă spun!
I-a zis să se răzgândească că nu este lucru bun,
Că mămuca e bătrână, strigoiul e în putere,
Dacă o va îngrozi? Dacă sufletul îi cere?
.
A scuipat în sân și tace... Cu bătrâna mai spre seară,
Înarmați cum se cuvine, după strigoi se strecoară,
Și cu forțele dublate de uimire și oroare,
Au stâlcit strigoiu-n "rate", pân' la ultima suflare!
.
Acum chiar că e strigoi! De la bâtele primite,
Stă țeapăn ca trotuarul, buzele învinețite,
Și-l jelesc cu patos mare, de luni...astăzi este joi,
Că au transformat de teamă, pe nevastă în strigoi!