Râd nuferii în soare spre ochii tăi căprui
Și vântul se strecoară sub ale tale poale
De-aș fi o buburuză spre sânul tău să sui
Și pe podețul veșted să ne plimbăm agale.

Când pașii tăi alintă umbroasa potecuță
Și tălpi nesărutate s-or afunda în glod
Tufa să fiu de care te agăți cu o mânuță
În părul tău de aur iubirea s-o înnod.

Te uiți la teii care scârțâind oftează
Cu sincera dorință de-a fi imbrățișați
Aș fi înaltul brad ce stelele veghează
Spre care cu visare si năzuinți să cați.

Pe când străbați poiana cea frumoasă
Unde zglobii fluturi așteaptă să îi prinzi
Aș fi docila iarbă ce plânge după coasă
Și-n care trupul fraged tăcută îl întinzi.

Iar când apusul calm căldura o ogoaie
Si-ți aminteste roșu de timpul ce-a trecut
Aș fi izvorul ce reflectă a soarelui văpaie
Vrând cerul să ne-adaste în răcoros sărut.