Vocea rãnitã

Strig prin gândurile mele înfierbântate
ÃŽnghițite-n pustiul sângelui funest de altunde
Unde-mi vãrs lacrimile mele dezlãnțuite
De inocența siluetelor mutilate.

Aerul uscat al discursurilor opace
Extaziatul vis al patriei dezvãluite legãna
În suflul sãu de absurde urgii
Aspru sfârșit nãvalnicului pãmânt îmi prevestea

Tulbure îmi pare ochiul de cer
În zile fãrã strãluciri sau miresme
ÃŽncoronate doar de nopți de obuz luminate
Slobozind egoismul celor fãrã suflet
Spre speranțele gurilor însetate
Strivind plânsetele din versurile mele golite.