agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-10-29 | |
Rugă de neînsurare
parodie după poezia „ Rugă de neînsurare” de Lucian Avramescu să nu mă lași iubito nepereche să urlu la subsol din nou o noapte nu-mi mai ținti cercelul din ureche lănsând în zbor spre mine roșii coapte mai bine-arată-mi pulpa ta zeiască deși cu nasul meu precum cartoful aș fi nebun de n-aș purta o mască de gaze-n caz că mi se-ncinge oful o să mă vezi călare pe-o mârțoagă un cavaler candid purtând armură duhnind ca porcu-a rom și făr-o doagă venind să-ți bat în geam cu-o floare-n gură să faci copii te-oi ajuta firește căci n-o să stau ca boul prins în lanț dar n-o să vezi – când o să vrei a-i crește – din pensia alimentară-un sfanț Poezia parodiată „ Rugă de neînsurare ” de Lucian Avramescu (din volumul Bună seara, iubito) mai lasă-mă iubito doar o clipă să dorm la subsuoara întâmplării nu-mi priponi belciugul pe aripă vreau să mai zbor o noapte cu cocorii nu-mi apreta pulpana mea de zeu cartofii pai nu-s hrana mea cerească al nebuniei mele minereu nu vreau sub aragaz să se topească mai lasă-mă călare pe butoaie în pivnița sublimelor candori s-o fac de mânz, de țap s-o fac, de oaie să-mi bată floarea vinului în nări ți-oi face mulți copii în consecință voi sta cuminte în prea scurtu-ți lanț dacă amâni cea clipa de căință când dinții casnici m-or pătrunde - cranț Cântec pentru cai parodie după poezia „ Cântec pentru cai ” de Mircea Micu O, Rosinanta, minunată iapă, ținută ferm de Don Quijote-n ham, tu ai ajuns celebră, tam-nisam, deși călcai în străchini ca o țoapă. Azi treci ca o stafie cocoșată de glorie-ntr-o noapte de bairam și, de-ar putea, te-ar vinde înc-o dată samsarii pentru cel mai scump salam. N-ar fi prea scump să-ți facem parastasul Cu un tipic vetust și-un popă surd, Căci, într-o vreme seculară, glasul Mai fonfăit, n-ai zice că-i absurd. Chiar de-ai fugi cu zeci de cai putere ce biocombustibilul îl ard, cu o viteză fără frontiere, uitând de toate,-ai nimeri în gard. E grav ca de o vreme văd pe-afară multiplicați aceeași mitocani, de parcă am avea acum o țară de maneliști, pipițe și golani. Poezia parodiată „ Cântec pentru cai” de Mircea Micu (din volumul Cu inima-n palmă) Slăvite cal, tu n-ai murit de tot! Învălmășeala vremilor trecute te-a adunat, pe vrute, pe nevrute, frumos, de la copite pân-la bot. Cabrat de amintiri, ca o sfială răpusă-n noaptea nopților ce-a fost, te-ntorci cu ruginita ta zăbală, sfidare vie-a prețului de cost. Cât ne-a costat înmormântarea-ți rece ca un decret lansat pentru tehui, în veacul ăsta care se petrece spre undeva, tu vino să ne spui. Ridică-ți mânjii, paște-ne păcatul, și-n răbufnirea ta fără egal străbate în galop năprasnic satul, uitat, hulit și veșnic tânăr cal. E ceasul grav și regăsirea noastră. Noi viețuim aici de mii de ani și am păstrat în puritatea castă acestă țară, totuși,de țărani. Pe cheltuiala unei doamne parodie după poezia „Pe-albumul unei doamne” de Mihai Codreanu Nu am uitat o clipă din anii tinereții, Când scheunam în noapte sub geam ca un motan Și mă scăldai în apa zvârlită din lighean, De sus, cu gingașia specifică tandreții. De-atunci îti știu năravul…Și tu ai vrea întruna Să îți plătesc iar nota de plată, fluierând, Dar cardurile mele golite-au fost pe rând Când alergai, prin mall-uri, aprinsă ca nebuna. Dator vândut sunt astăzi… Afacerile mele Și-atâtea licitații pierdute-s, căci nu-i chip Să mai ajung cu șpaga la vârfuri și-alte stele!… Am fost naiv, în fine… Dar știe fiecare, – Doar câteva secunde –, oricât ai fi de VIP, De nu păstrezi Tăcerea, ești boul cel mai mare. Poezia parodiată „ Pe-albumul unei doamne ” de Mihai Codreanu (din volumul Sonete si aforisme) Eu, clipelor cu farmec uitatu-le-am parfumul Și zilele-mi sînt triste și nopțile pustii Și-mi pare cum ca viața-mi, mai multor veșnicii Le-a străbătut c-o trudă anevoioasă drumul. Așa mă știu, femeie… Și tu-mi întinzi albumul, Să prind pe el o notă din vechile-armonii; - Dar cântecele mele de altă dată, vii, În focul luptei vieții le-a ars pâna și scrumul. Sunt sterp acum de visuri… Și-avînturile mele Și dorurile mele sunt moarte, ca să pot Să mă mai urc cu gândul, prin melodii, spre stele!... Am fost poet odată, e drept: Dar fiecare Din clipele de-acuma mă-nvață să socot Cum că Tăcerea este poetul cel mai mare. Risipire parodie după poezia „Risipire” de Marin Sorescu Mă amețeam, rapid, la băutură, Iar după chef eram mereu posac, Dar nu am risipit o picatură, Când pur și simplu am băut coniac. Înfipt cu capu-n pernă ca un ac Gemeam în somn: Mai vine înc-o tură? Când apărea un chelner haidamac, Luându-ne paharul de la gură. Pe jos fiind doar sticle-mprăștiate, Călcam pe cioburi sau pe vreun bețiv Și ca pe gheață tot cădeam pe spate, Deși nu cunoșteam din ce motiv. Și-atunci am izbucnit precum o fiară: Hai, valea! Căutați-mă pe-afară! Poezia parodiată „ Risipire” de Marin Sorescu (din volumul Apă vie, apă moartă) Încet, încet, tot îmi venem în fire – Nici nu știam că sunt atît de vast, Capabil de atîta risipire, Ca boabele de rouă pur și cast – Mă așezam pe fire, ca balast. Și firea îmi zicea: Mai ești, iubire? Că de atâta vreme te adast, Luasem munți și codri în primire. În jur, împrăștiați erau vecinii, Care pe boabe, care pe malai, Precum o chiciură luceau pe spinii Cunoașterii de sine întru trai. Și-atunci grăit-am simplu, fără gură: Sunt gata! Căutați-mă-n natură! Prin neființă parodie după poezia „Prin neființă” de Ana Blandiana Când îl vedeau cu coarnele trecând La braț cu soața lui emancipată O turmă de măgari în parc, pe rând, Își intorceau privirea bulbucată. Și martor mi-este Cel de sus că eu Nici n-am clipit, mai tare ca o stâncă, Dar ochiul agățat în decolteu Deși s-au depărtat, mă doare încă. Iar el văzând atâția porumbei Și alte animale dând târcoale A început să intre la idei Și să își băge jumatatea-n boale. Cum ea cerea candidă o dovadă, În timp s-a șters și bănuiala sumbră, Iar frunze străvezii au prins să cadă Pe coarnele de cerb lungite-n umbră. Poezia parodiată „ Prin neființă” de Ana Blandiana (din volumul Arhitectura valurilor) Purtând în loc de coarne crengi cu flori Turma de cerbi trecea în amintire Și ochiul meu, care acum o vede, Nu se formase încă s-o admire; Deci fără martori, ca un gând, treceau Atât de lin că nu clinteau vreun ram Și nu sfârșeau de-a trece-n timp ce eu Căzând din vârstă-n vârstă îi priveam. Păsări dormeau pe fruntea lor în crengi Și-n lunecare gângureau ușor, Fără să se trezească, dar simțindu-mi Prezența tulburată-n viitor, Cum îi așteaptă pretinzând dovezi, Cum îi contemplă fără să îi creadă Că poartă-n frunte crengi cu flori și trec Prin neființă fără de tăgadă… |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate