Nu am vrea ca poezia
Să vă pară un canon
Sau să luați drept avion
Cucul, cioara, ciocârlia.

Nu ne mai considerați
Moșneguți ieșiți din uz,
Fără văz, fără auz
Și puțin cam aplecați.

Că nu vrem să vă simțiți
Obligați să faceți gesturi
Împărțite fără resturi
Celor ce-s îmbătrâniți.

Încercați să fiți doar voi,
Eterați pe o drezină,
Cu viteză de lumină
Și să nu uitați de noi!

Vremea nu ne bagă-n seamă
Ea se duce ca un tont
Doar de dânsa ținem cont,
Restul… ,,o poveste-n ramă”.

N-așteptați să zboare clipa
Scormonind dup-adevăr,
Viața luată în răspăr
E surată cu risipa.