de fapt, sîntem doar martiri,
ne odihnim printre suflete
și uităm cum să gîndim cînd
cuvintele nu mai sînt necesare.
sîntem bonavi, de idealuri,
diavoli și dragoste.

și mă doare vinul ăsta care stă de 2 zile în cameră,
mă dor liniile de tramvai și
metroul la ora 6,

mă dor norii,
lipsa de motive,
toamna,
iarna care va să vină.
mă omoară scrumiera asta plină,
diminețile în care ajung acasă
și țigările pe care le fumez pînă
cedează plămînii și mă înconjor în aer putrezit.

semne neclare,
gînduri ascunse abil,
eu gol,
tu goală,
noi lăsîndu-ne în spatele unor orgasme,
suferind mai apoi de plecare.
umbre ale conștiinței
că nu am fi vrut să ajungem niciodată așa.

piedestal de regrete,
acoperit din plin cu alcool și droguri
și
vise triste.

martiri care trăim știind că
într-o zi ne vom trezi mai goi ca niciodată,
cu ura-n ochi și
moartea-n dorință.