Învelesc cerul cu aripa
mea stângă.
Strănut asfaltul cu roata
de la bicicletă.
Ating buzele cu vârful
unghiei piciorului stâng.

Sunt aici, dar nu sunt dincolo.
Voi fi dincolo, doar când nu voi
mai fi aici.
Schimb lacrimi cu nopți liniștite,
Iar ziua căderii o dăruiesc iubitei.

Găuresc infinitul cu ochii de sticlă
ai prietenului care a uitat să vină.
Strivesc tăcerea cu apa
din bidonul de plastic.
Plâng. Dar sunt lacrimi de carton.

Azi am murit, dar nu e moartea mea.
Sfârșitul începe când se termină
începutul.
"Pleacă, primește, pleacă", rostește
canalul de dejecții mentale.
Eu plec, dar nu uit.
Uit, dar nu plec, iubind ceea ce
nu mai trebuie iubit.
Revin în stranii mărgele de memorie.
Mor. Acum.