sunt fericită cel puțin deocamdată
în după-amiaza asta gândurile mele
s-au așezat armonios ca-ntr-o matcă
cuminți și sfioase ca pentru spectacol
așteaptă să-mi vadă proxima reprezentație
nu știu că de data asta eu însămi sunt spectator
și-mi place îmi place mult să privesc să privesc
să ating marginile timpului să le mângâi ușor să le spun
că așa ridate cum sunt eu tot sunt îndrăgostită de ele
acolo la masa rotundă sinele meu intră în conexiune cu mine
mă descopăr ca-ntr-o oglindă și plăcut surprinsă constat
că nu mă mai deranjează atât de mult mimica mea părul rebel
vocea mult prea cunoscută și totuși diferită de cea din realitate
eu sunt gândul și-mi văd trupul cum stă potolit la o masă fără colțuri
îmi amintesc de copilărie și
simt culorile fiecare nuanță fiecare petic fiecare respirație
ascult fantoma de la operă balada lui porumbescu
la chitară electronică ameno cu era ca altădată
nu mai e iarnă sau e un alt fel de iarnă
tu vii de departe și te așezi subtil în palma mea
te adun ca pe un puf de păpădie și te răsar
pe genele mele te simt ca pe-o mireasmă
nu sunt tristă nici angoasată mă trezesc diminețile
și-mi port zâmbetul ca pe cel mai de preț veșmânt
miroase a lumină deszăvoresc ferestre și inspir
prin porii mei timpul mare histrion dornic de joacă
nu-mi mai e de mult frică de el am devenit buni amici
și-i recunosc vârstele cu care se așază lângă mine
după felul în care știe să bată la ușă să nu mă trezească brusc
după cum își modulează vocea să fie când tânăr când mai puțin
(era doar o iluzie de-a mea că el ar fi vrut cumva să mă inducă în eroare)
nu-mi mai e teamă nici de cuvinte de acum știu că uneori
ele simulează indiferența ca să fie și mai mult luate-n seamă
că pleacă tiptil-tiptil se ascund nu trebuie decât să găsești pagini albe
și un minimum de solicitudine ca să le prinzi în toată plenitudinea lor
(era doar o himeră de-a mea cum că ele ar fi niște făpturi fără scrupule)
de fapt, cine-mi ia dreptul la bucurie?! la cuvinte?! la timp?!
poate numai eu câteodată când sunt foarte plină cu mine
de aceea atunci prefer să mă reculeg ca să mă purific
dau la o parte balastul și deja se scrie o altă scenă
și bucuria asta vine ca o lumină care te inundă te face fericit...
ieri am cumpărat cinci lalele două albe trei lila am primit
în schimb un mănunchi de primăveri necenzurate
e iarnă pastelată iar eu mă bucur ca un copil nu pierd timpul
nu nu mă tem de dimineața care stă să vină
că ea ar putea sosi în chip de noapte sau de cavaler
pustiit ce trage cortine și suspendă orizonturi
nu mă tem nici de mine de ce aș putea simți
sau că nu aș mai simți nimic la un moment dat
nici măcar propriul eu și nu fug nu dau bir cu fugiții
sunt o parolistă desăvârșită când spun că rămân rămân
mă înființez în învelișul ce mi-a fost dat de-aici începe odiseea
și e dreptul meu dacă acum nu vreau/ pot să-ți vorbesc
dacă nu găsesc gestul potrivit pentru a te face să înțelegi tăcerile mele
e poate doar lacuna mea ai putea face din ea un atu pentru o poveste
vino mai aproape aici la masa rotundă e loc pentru amândoi
nu trebuie să vorbești să te justifici să capitulezi ci doar să asculți
nu aș vrea decât să te rog să-mi împrumuți măcar din când în când
din felul tău de a zâmbi de a iubi de a muri
așa te-aș cunoaște mai bine împărțită la doi fericirea
s-ar dubla împărțită tot la doi moartea ne-ar trăi ca o altă viață
vezi tu ploaia asta de fildeș ne poate salva
chiar dacă va trebui mai întâi surghiuniți să ne trăim anxietățile
nu poți ști ce se ascunde dincolo de paginile monocrome