Vorbe


Înainte de apogeul meu cultural, fie el grăbit, fie mai înaintat,
după cum vor vrea confrații,
eu aș spune că îmbătrânește numai cine poate…
iar bătrânețea ar putea să fie o haină pe care o iei pe umeri,
cu un gest nesigur, o dată cu venirea unei seri răcoroase,
când simți c-ai început să înmagazinezi pe os
din frigul negru, cel care domnește pe sub stele,
și tot aștepți pe cineva să vină să îți facă inventarul.
atunci emoțiile cad laolaltă cu dorul, bătrânețea fiind
podeaua lor intimă.


bătrânii nu îmbătrânesc. o țin, așa, până la plictiseală.
doar tinerii îmbătrânesc, pentru că pot.
în schimb, despre bătrânețe au cunoștință numai cei dintâi.
tinerii, niciodată!


la sfârșit, când moartea pare sigură,
un tăiș de lumină destramă tot ce ai știut până atunci
și nu curge sânge,
doar lacrimi pe care nu le mai poți slobozi
în lumea aceasta.
iar simțurile toate, aceste sfori prin care trupul
ne mânuiește sufletul ca pe o marionetă,
sunt rupte pe alocuri.
au primit pe ele evoluția unei realități
și acum se despart de această realitate.