Mă pregătesc febril, ca mâine să mă nasc,
Mă uit încă o dată atent prin împrejur,
Să țin minte ambient... și riscuri ce mă pasc,
Să iau cu stoicism în calcul, rece, dur...

... Că nu pot ști, afară ieșit, de-oi fi iubit
Și dacă am să înot, ca până acum, în apă...
Cine-mi va da de hrană și cum voi fi primit
În ce se spune ”lume”... și ea din ce se-adapă?

Sărut, drept mulțumire, cordonul vieții mele
Întins de cineva, ce-aud se cheamă ”mamă”,
Ce-o simt, m-am dezmierdat în sinea ei, sub piele
Și-aș vrea s-o văd; ca mine-i... și pentru ea-i tot dramă?

Îmi va fi oare iar cu trupu-i călăuză,
Va fi o bucurie, sau o fi, îi sunt, teamă,
C-am auzit-o ades; s-ar vrea curând lăuză
Cu ce-a crescut, în brațe... Cât rău i-ar fi, să geamă”?!

Mă zbat nerăbdător și știu că poate doare,
Dar nu, că după icnet găsește timp să râdă...
Și vocea groasă, alături, i-a adus azi o floare,
Făcându-i jurământ că pentru noi, asudă...

... Că s-a jurat, de-acum să se dedice nouă
Și simt m-apasă greu, că-i rău de tot, aproape...
Când, ”dragostea”-i răspunde; să fie atent, îs doi, două...
Și încep râsul ce-l știu, ce-mi tulbură tot, ape...

Parcă și eu aș râde, c-am învățat cuvântul,
Doar că-mi rezerv plăceri să le împărțim, cu toții
Și ard de nerăbdare să văd și eu pământul,
De care aud mereu... Să-mi aflu mâine sorții!?
13.02.2015