Privirea ta mereu mă zăpăcește
Iar dacă și zâmbești mă simt vrăjit
Fiindcă mai tare inima-mi zvâcnește
Fără să știi cât sunt de fericit

Numai că nevrând vraja ca s-o rup
Eu mă retrag din preajma ta încet
Deși aș vrea ca ochii să ți-i pup
Și de-a ta răsuflare să mă-mbăt

Precum mă-mbată florile de mai
Cu ale lor miresme-mbietoare
Încât să nu mă satur de-acel rai
Și de prezența ta ațâțătoare

De-aceea eu rămân cu-acele vise
La care nu-ndrăzneam să mă gândesc
Fiindcă n-aș vrea să bat la porți închise
Numai așa ca să mă amăgesc

Trăind închipuiri de nebunii
De care numai noi am fi în stare
Pe lunci, pe dealuri, ori pe unde-o fi
Atunci când patima ar fi prea mare

Și năzuind că undeva, cândva
Tot ce visez să se și împlinească
Iar dacă totuși nu se va-ntâmpla
Rămâne-o închipuire nebunească