Furtuna de nisip a generațiilor anterioare
rămâne-n lume, ca un vânt purtat,
peste nisipuri de mare.
Mamă și fiu...
dăltuind treaptă după treaptă,
lustruindu-le
cu pericol și strigăt.
Lumina...
e coșmarul prezentului, ce va fi vreodată.
Senzații rarefiate-n memorii vechi
cedează, se-ndepărtează.
Contemplarea stârnește lucrurile,
ca o zgândărire întru excitare.
Dincolo de nori...
e dincolo de înțelegerea umană.
Prin fapte inumane am devenit,
o specie curajoasă și curioasă,
în timpul unui mare pericol.
Neputința acceptării locului în univers
este însăși soarta noastră,
căutând detalii, de atingere a cunoașterii.
Ne trebuie imaginație și neîncredere.
O parte din noi știu viața trăind și pierind:
-în atomi puternici ca soarele
-soarele cât un univers...
-universul rătăcit într-un atom de soare.
Măiastrele adevăruri ale universului
le vom uni, cu o mașinărie perfectă,
într-o cale de cunoaștere spre sine.
Zburăm ca puful de păpădie cu sămânță,
bântuind un cosmos virtual,
nemărginit de timp și lumină,
între lumea noastră și realitate.

Pământul...
e-un țărm universal al cunoașterii.

Poate reușim întoarcerea.