absorb parazit
toată muza dintr-al meu altul
cu ambiguități
obscure, opace, onirice

privindu-mi ridurile labirintului
sunt clișeul perfect
întâmplat prea mult…

-Taci mortuar, Tezeu?

există, știe asta,
la cât îl invoc…

deși mi-am tot băut cafeaua privindu-l cum doarme
azi e ultima dată
când gustul rămâne pe aceeași limbă
personală, despicată sau
străină

dacă privește calea spre mine
se va pierde
nu mă cunoaște nimeni
cum mă cunosc eu

dac-a descoperit cum mor
o dată sau de două ori
nu-i de-ajuns,
mai pot muri în infinite feluri

oricum te-aștept, Tezeu,
pentru a muri și-n alt fel de infinit
iubindu-te…