nu-s îndeajuns scântei ce să te cheme,
sub pașii tăi mister sub lună-oleacă
iar gândul tău în nemurire pleacă
chiar dacă ochi e plin de anateme

tu fugi în veșnicie chiar și dacă
motive ai de Dumnezeu te teme
căci n-ai răspuns chemării Lui la vreme,
puțind a timp lași venele să zacă

în umbrele din nopți misterioase
sub talpa ta purtai puțin mister
cât să desprindă carnea de pe oase

știam nimicul tău cel auster
din amintirea unor cărnuri roase
transmise spre divin prin viu eter