Într-o zi de vânătoare,
Caldă, frumoasă, cu soare,
Se înșiră multă lume,
La vânătoare, spre culme.

Se așează vânătorii,
Gonacii sunt următorii,
Sunetul din țeava armei,
Marchează-nceputul goanei.

Pe arbori zăpada-n vaduri...
E prezentă pe la standuri,
Unde peisaje clădește,
Inima o-ntinerește.

Apoi pornesc iute gonacii,
Peste dealuri trec săracii,
Coaste multe apar în cale,
Iar din vârf o iau la vale.

Cojan fiind și el prezent,
Gonac vechi mereu atent,
Cu sufletul lui vânătoresc,
Mereu prezent e și-i firesc!

Niciodată nu-i absent,
E tot timpul la curent,
Un zgomot (de om bătrân),
Pe timpan îi e stăpân.

Și crezând că sunt mistreți,
Se aruncă în nămeți
Și privește-apoi în spate...
Venea ursul! Nu se poate...!

O ia la fugă repejor,
Ursul n-o ia-ncetișor,
În loc să stea pe loc frumușel,
Întinde pasul după el.

Cu ursul cum să te întreci?
Au parcurs metri doar douăzeci,
Ursul l-ajunge din urmă
Lupta lor e încă surdă.

Îi trage una pe spate...
Nu e cum omul socoate!
Cade greu bravul Cojan
Dar se-ntoarce cu elan.

Ursul cască gura mare
(Să-i muște capul se pare.)
Lui... un film în față-i trece
Că-i desfigurat cât zece.

Toporișca lui din mână,
Pare iute, ca la stână,
Și în gură i-o introduce...
Dar ursul tot nu se duce.

Din spate, un foc de armă
Pădurarul, om se seamă,
Vede cele întâmplate,
Face precum el socoate!

Trage-un foc și-l și dublează,
Dă să-ncarce așa- optează
Și-n fracțiune de secundă,
Ursu-i lângă el l-alungă?

Noroc cu câinii c-au sosit,
Iute ursu l-au încolțit,
Pădurarul a scăpat
Și el de urs, nevătămat!

Căci “femeia nu-i bărbat”
Mi-a spus unul ne întrebat,
Un pădurar cu-n glas domol
(Că nici „berea nu-i alcool”!)

Lumea trebuie să știe
Că „ursul nu-i jucărie”!
Astfel multe-am învâțat...
Vi le-am spus... și-am și plecat!

Chiuruș, 12.09.2014