Limba de lemn e mătrăguna
Ce crește-n iarba înverzită
Pentru că ea nu e totuna
Cu limba noastră îndrăgită

E-o limbă a demagogiei
Folosită de ipocriți
În detrimentul poeziei
Și a românilor cinstiți

Și-i limba foarte chinuită
Din care nu-nțelegi nimic
Pe care mulți se tot agită
Ca s-o mai chinuie un pic

E limba marilor fățarnici
După câștiguri ahtiați
În detrimentul celor harnici
Cei păcăliți și înșelați

Ea n-are muzicalitate
Dar ni se cântă obsedant
De cei fără moralitate
Pe tonul cel mai arogant

Nefiind nici destul de clară
Se poate jongla cu ea mult
Numai că cei ce-o ascultară
Avură numai de pierdut

Și fiindcă-n loc de limba dulce
De cea de lemn mereu am parte
M-am hotărât că m-aș tot duce,
Să n-o aud, cât mai departe