Dintre brumi și neguri grele,
Uscăciune-n vii, vâlcele,
Foșnete de frunzărie,
Bolta plină, cenușie;
S-a ivit într-o maramă,
Toamna bună ca o mamă.

În poala-i cât și pământul,
Þinea ploaia, ținea vântul,
Domoliți la înserare.
Pribeag, vântul, bătu tare,
Răsfirând stropii de ploaie,
Peste văi în lungi șiroaie.

Iar pe brațele-i rugină,
Să nu-i căutăm pricină;
Ducea coșuri și panere,
Ca să punem prin unghere
Și cămări, beciuri obscure,
Nuci, alune de pădure,
Legume și fructe dulci,
Toamnă, multe ne aduci!

Stai la noi ca altă dată,
Și comorile-ți deșartă!