Am luat cenușa orfană
din urma pașilor tăi
și, cu puțin din gustul tău usturător,
am născocit un chip ce-ți seamănă.

Apoi am ferecat în el un nor
îmbătat cu parfumul tău îndepărtat.
Era trecutul din tine.
Erai tu râzând.

Și te-am îmbrățișat până la sânge,
atât de mult, încât m-ai înghițit,
m-ai închis în ochi, în palme, în buze...

Și am rămas să mă satur de tine.