Diminețile curg departe de tine
mă uit în sus și nu prind decât umbre din păsări.
Ținturi apăsătoare se nasc în fiecare cuvânt.
Pun deoparte lumina și mă trezesc în vis.
Cineva va adormi copiii
iar noi vom lăsa dorințele să plutească.

Pot alerga în lacrimi
cu ochii mai luminoși și
mai negri.

Cerul mi se va strânge pe inimă ca o noapte nesfârșit de lungă.
Îmi vei pune degetele-n riduri să recunoști dacă
femeia din mine este frumoasă chiar și-n
cele mai adânci urme.

Mâna ta
va fi numaidecât o uitare către
toți copacii îngropați în zapadă.
Vom crede în miezul unei vieți
sfârșite când trupurile noastre vor mirosi a tămâie și întuneric.

Îmi poți frânge
inima ca pe o pâine uscată
știind că de
undeva vor răsări trepte
și orice liniște va muri.