Oase-n calciu sidefat
Scârțâie-n compătimire
Pe o mare
Fără apă
Într-o barcă-n părăsire,
Înșelând pescarul
Care
Crede că-i adevărată
Calea ce i se deschide
Doar cu pește
Împovărată.
Moartea-l paște
La tot pasul
În ținutul geografic,
Gându-i,
Sprijin rațiunii,
Se lovește caligrafic
De un scepticism
Notoriu
În privința ființării
Care se îmbată veșnic
Cu talazul renunțării.
Geniul pipăie excesul
Care populează
Glodul
Pregătind sămânța
Bolii
Ce-o să strice vieții
Rodul.
Și-ntorcându-se
Genetic
Către cerul
Enigmatic
Recunoaște devenirea
Ca o fugă
De dogmatic.