M-ascund sub un nor, am o teamă de ploaie,
Căci apa îmi poartă pământul milos,
Sunt un ghem de-amintiri, o eternă văpaie,
Ce iubește în umbră, răsfățat și gelos.

Din culoarea albastră scriu versuri pe stele,
Uneori doru-i dulce, uneori e sărat,
Căzătoare de-or fi doar dorința din ele,
Va cădea pe-o iubire sau pe sânge-nchegat.

Simt o mână de apă, pe al frunții încrunt
Și o voce ce-mi strigă, "Eu iubite-s aici!
Lasă ploaia să intre-n pământul cărunt,
Arde versul prea singur, când pe cer îl ridici."

Și pătruns de iubire, dulce chipul de ploaie,
Mă înalță de mână, pe-o fereastra din cer,
Norul nostru se schimbă-ntr-o caldă odaie,
Unde corpul nu poartă, lanțul humei de fier.