ca să știu citi corect amprenta vremii în
dansul fluturilor negri (nu știu de ce suprapun lor chipul tău neștiut)
de gaica unui poem agăț vocale rasate cu glezne subțiri
titrate modulează diafan spațiul să cuprindă
lacrima de aer mâinile tale au cheia unor atingeri fără armătura gravitației
pe ele n-ai să le găsești făcând figurație în teatru de revistă
unde își anesteziază reumatismele fete bătrâne și
bunici bonomi cu amintirile mirosind a naftalină și busuioc
nu știu să ducă tava supuse la marginea eternității nu-și fardează
genunchii mușcați de ratare în ele sunetul își găsește
rezonanță profundă tu le ești diapazon ocult
ca un murmur vulturii îndeasă ceruri violete în vertebra zborului
tastează-n foneme fagurii unor întâmplări stranii înțelesuri de neîncepere
a trăitorului fără contur să-ți pot atinge oceanul în inimă
transfigurează clipa dinafară lucirea de unde
reverberează curcubeie acvatice taine ancestrale cheia sol a tăcerii
prinde-n urzeala vibrației îngerii veghetori sau poate doar
pulsul luminii îmbrăcat în flori de cireș găsești cifra de aur a fiecărei atingeri
blândețea surpă munții de sare din silabe dresează galopurile apocalipsei
se vătuiește molatec înfrigurarea ursitei
coapsa poemului fluidizează genezele decopertează progresiv
bezna sămânța este sinonimul misterului
excavezi cu inima împărțindu-te nevăzut esențelor impare
ca o nălucă dizloci comunul din epiderma lumii ardențele subtile
nu-și țin la vedere flăcările împărtășirea nu se face
sub reflectoare ești ud de mistere
alegoria materiei irupe din tandrețea mâinilor tale nimicul
nu poate pătrunde în amfiteatrul silabei desțelenite de mâzgă,
diamantele își deconspiră caratele precum perla aurește adâncul
într-un fir de clepsidră sortezi răbdător furtunile
pe cele de gradul cinci le păstrezi pentru mine să-mi brodezi
anotimpurile cunoașterii

eu râd zorii deschid venele inima arde în orfice cânturi
devine lumină translucidă

martor mut lași poemul să-și închidă nemărginirea în respirație
smerenia trage copertina albastrului
dincolo de facere