Și iar aud abisul cum mă cheamă,
Și iar copilă-n ochi mi-ai adormit
Iubirea mea ți-o jur pe gura-ți caldă,
Și singur iar mă-ndrept spre răsărit.

Cărarea nopți'-o luminează luna,
Din nou îi cer să-ți stea la căpătâi,
Dar ea încrunt'-o rază și-mi dă mâna,
Să trec în pragul nopții cea dintâi.

Aici în tine-am întâlnit copila,
Cenușăreasa-n palme cu un vis,
Nu-nțelegeam de ce ți-e rece mila,
Nu-nțelegeam de ce ți-e visul stins.

Tacerea ta-i ca rana pe-o vioară,
Arcușu-i rupt, doar coardele sunt vii,
Întind un braț și iar ca prima oară,
Trezesc pe strune visele-mi târzii.

Tu îmbrăcată-n albul de mireasă,
Destinul meu în palma ta-l dezleg,
Pe tărm îi cer nisipului să-mi țeasă
Un cerc de foc, pe deget să ți-l leg.

Iubirea mea, mi-e brațul iar zadarnic,
Arcușul lui în vis din nou s-a frânt,
Vioara mea rămâi pe țărmul pașnic,
Eu port abisu-n oase și-n pământ.