vezi tu copile
dacă vizualizezi creierul ai să înțelegi că
în tine crește-un copac mereu de-o seamă cu tine
cu rădăcinile în picioare și mâini
cu cea mai stufoasă coroană din lume
înghesuită-ntr-o coajă rotundă de oase subțire
și-acolo în cuibul ascuns e o pasăre
cum nu există o alta nici în cer nici pe pământ
mintea ta

trupul ei nevăzut pare ciudat cu penajul
corpului gri și două largi aripi de gând
una de la gri până-n negru adânc
alta de la gri până-n scăldarea în alb

glasul ei mereu schimbător se-ntinde de la
sinistrul nevermore de corb până la cel
al ciocârliei al privighetorii
pentru că-n sângele ei curd de-a valma
bucurii speranțe și spaime

zborul ei?
e unul ca și ea de nemaivăzut mereu agitat
uneori mai iute ca viteza luminii o duce
prin spații și timpi răscolind infinituri
eternități universuri ca frenezia-n citirea
rapidă de cărți
alteori planare lină în zbor ca cel al iubirii...


mie îmi plac mult tare bătăile-n ropot
de râs și cel jucăuș de colo colo-n aproape
în insomnii mă-nspăimântă zborul ei mut
și viclean de pasăre răpitoare de noapte

unii-i spun duh alții suflet
unii o adoră alții o-njură
poeții cred că-i pasărea phoenix ce se renaște
mereu din cenușile morții...

vezi tu copile
fiecare om are o păsărică a lui și lumea toată-i
un stol eterogen de la minuscula colibri cât
musca până la vultur ba și mai mult
până la închipuitul dragon

stolul de astăzi nepoate e în derută
pe viață și moarte în el se duce o luptă
zborurile păsărilor noastre se întrepătrund
și-ar trebui să fie măcar un minim respect
dar copaci umblători cum suntem
cădem mereu în păcat

trufași egoiști avari nesimțiți chiar
unii pun lațuri plase capcane
le prind le rup gâtul
sau le dă cu șutul în cur de le sar fulgii...

pasărea mea?
îmi place să cred că e un un banal porumbel
chiar dacă zilnic se găinățează pe mine
ca pe-o statuie sunt fericit că-l simt
pe umeri guruind la ureche...

tu să ai grijă copile de pasărea ta
ca de ochii din cap
că-i una și fără pereche...