Când ești salahorul pașnic, cultivând cuvinte-aparte,
Faci cărare-ndrăgostirii de idei închise-n carte
Și-apelezi cinic la scârbă ca să scapi de ,,ala-bala”,
Dezmințită de istorii ce-și dau mâna cu Walhalla.

Îmbibată de strâmtoare, devenirii nu îi pasă
Nici de suflet, nici de șoapte, chiar de au sau nu o casă,
Cugetele înzestrate cotropesc dureri născute
Într-un schelet stors de vise și mâncat de-atâtea gute.

Mintea plămădind delicii lunecă vulgar în haos
Molipsind moartea tăcerii cu o clipă de repaos,
Nebunia pentru dânsa e sfințenie curată
Care poate fi trăită lâng-o stréche deochiată.