aprind o rugă-n haina lumânării
să-mi fie de lumină-n Cer, pe cale
Cuvântul doar adie-n noi, agale
sub veșnica rafală-a amânării.
psaltirile prin noi ne sunt egale
și ne-mbrăcăm în straie ude-a zării
cu suflete ce le vom da vânzării
sub infinitul unei reci petale

crepuscul în simțiri și în gândire,
mă inflamez în grea lichefiere
cu demoni pe la ușă în pândire.
că viața tot mai mult e-n foc de fiere,
sugrum ades esența din clondire
ci jocul cu secunda iarăși piere