Profețiile de cimbru


21


Constelațiile au pus de-un porc,
pixeli de porc cu piper.
De la distanță mutăm întâi pe 1,
mutăm apoi pe 2,
pe 6 , pe 8 și iar pe 1,
apoi se întâmplă să curgă un
lichid care se va duce în treaba
lui precum mulțumea adunată.
1) la mână nu e treaba noastră
2) la mână ce s-ar fi putut face?
3) la mână, au și ei partea lor.
Ce e prin cablu e prin cablu noi l-am
sedat întâi: i-am dat supă cu paiul și
arii de operă. L-am legănat și i-am
vorbit frumos. Am băut în jurul lui
pahare mici cu fund gros
ca țăranii, să se simtă bine, să fie
el în baia de aburi a mulțimii
noastre ca în cocină,
ca în context.
Am schimbat bateriile de trei ori
până să adoarmă de legănat și
fiecare dintre ele, ca niște
praline cu vacanță interioară
au explodat în guri și au pornit
aparatele de derizoriu și calm,
boiaua ghimbirul usturoiul albastru
lapislazuli pietrele la rinichi cimbrul,
tracasarea. Și din ciocnirea lor în
fosa limbii unde s-a scurs sângele
au început tirajele de cotidian central
ale splinei de porc.
Meteo horoscop.
Cum va fi vremea mâine?
Cimbru & piper.
Quo Vadis?
Bateriile topite electrizând carnea și
concepând ceva mai presus de ea,
cu fluxul au început să citească. Pe
cimbrul de pe ele treceau vulpile
cu blana plină la reclame de neon
astfel că vânatul nu mai e normal.
1) la mână nu e treaba noastră
2) la mână ce s-ar fi putut face?
3) la mână au și ei partea lor.


22


Vremea din splina porcului are gura
plină de evrika și o băgăm pe ea
la înaintare să facă să dreagă,
în griș cu lapte ducem schele
în iahnia de fasole ducem schele
în supa alfabet amestecată cu ciorbă
de burtă ducem literele de care suntem
obezi și schelele unui șah răsturnat.
Din sexul bețivilor, putrezit, noaptea,
la colțuri de case, iese schelă.
Toate cineva le va ridica în jurul
unei minți, numai și numai ca
să o poată supraveghea. Splina
porcului e motiv de umbrelă, despicăm
frumos din pământ cablurile cu fibră
optică scoatem din ele boabe
ca din păstaie. O frunză de dafin
dislocăm pentru gust și suntem într-o
legiune romană. Ne pictăm
dermatologia în bătaia farurilor
de mașini. Amestecul acesta de iahnie și
lumină ne găsește fundamentali: din noi
pân-la cer e-o masă de pomană,
cu bănci într-o parte și alta
la care mănâncă listele de audiențe
pătându-și antetul
ca mâneca
Anton Pann.


23


Știi cum sar artificiile din limfă
în
momentul în care realitatea e o sucursală?
Cum, dacă-ți înghiți dinții de lapte, mai
ai o vreme cu ce trăi? Să i-i lași
bacșiș unui chelner lângă notă, unu’
câte unu’ până când vei fi gura lumii tu.
Și vei auzi continuu în ceafă un fluierat
o linie marginală a vieții cu care
ești obișnuit, o diafragmă, o porționare,
un gard.
Un laț lung îmbibat cu benzină știi
cât de strălucitor îngheață?
În undele radio e atâta acolo.
Îmbătrânește pizza. Când ajunge la
tine are o vârstă. Mișcările de revoluție
încă lucrează în blat.
Se trimit decent și cu de la sine
putere
în tine trei care de reportaj.
Unul să ia calea aerului unul calea
mâncării unul îți intră în ochi
și în imaginea răsturnată de pe retină
îți cere banii de asigurare
ca să le pierzi din vedere pe celelalte două.

Dar linia dreaptă îți e avocat.


24


Să fii staroste peste-o poveste urbană. Singura
geografie a oamenilor acelui loc să
fie mucurile de țigări din scrumieră
ai gândit ridicându-ți un oraș în
plămâni cu clădiri deja retrocedate,
preoți ieșind cu apa șfințită de parcă
li s-a rupt apa. Adică. De sub vraja
acestui narcotic ieșind ai înțeles lumile,
terciul lăturica moluță de câțiva lucși,
câteva luxuri, pe care o pui în blidele
tuturor, în urmele de cap împinse în zid
și scoase apoi tăiate pe contur
cu minuție de arheolog. Dacă au părul
mai mare va încăpea la ei în stomac,
fibrologia cu de-amănuntul va fi o
lege îndelung citată. Adică. Amestecate
bine și date ca drept de proprietate
sub forma unor bretele, prinse de
genunchi – mișcă ceva
acolo unde se poate scalpa genunchiul
trândav: fiindcă gândește cu apă
și nu totdeauna o poveste urbană
e urbană dacă ai robinet.

Până una-alta, de sub unghii pot cădea
câțiva lucși, câteva leduri de primă
improvizație, câteva girofaruri care
termină afară

în unda radio
sau pe vreun OZN.


25


Nu sunt niciodată sincer când scriu o
scrisoare email telegramă SMS, iată aici
sunt prima dată sincer. Cum altfel poate
fi un rinichi trântit pe masă?
Monument de încățălire al lui 0 (zero) cu o
(de la om) începe în orice farfurie. Pulpe de pui
în minus. Adidași cu care poți prinde
bulgarii. Metri întregi de sinusuri
nemontați. (Cilii vibratili moromețiți
fiecare pe unde poate.)
Beligeranța lui zero. Calofilia noroiului de a
ieși prin ecran în purpură și jugulară:
10.000 de vizualizări ca o cremă pe față
înmoaie pielea. O lucrează. Într-un parttime
caduc. 100 de share-uri. Deplasarea Carului Mare.
Blocarea funcțiilor între ele. Transmiterea
live în pâinea de cartof în pâinea
cu ceapă în pâinea cu măsline, în
ablativ, on air din ciocolata aerată,
junghiuri care oscilează numai în
partițiile lor:
un DVD cu toată voma
lansat pe piață băgat în comerț
și milioane de creștini
venind ca la moaște la timbrul
cu hologramă să îl atingă
are culorile uleiului de rapiță
ale motorinei
cu care poți sta pe loc.


26


Laserul roșu și inofensiv al telecomenzii
taie o pâine de șist. În spatele ei
sunt represalii. Fiecare firimitură are
arhivă are o saltea de fotoni
pe care sare.
Atinge tavanul. Se întărește cu var.
Se umple de ambianță. De ascendent.
Apoi e stea care cade.
O bucată din porc e și ea tăiată
la șase dimineața, vin deja diverși tipi
și scot tirajul. Îl duc la chioșcuri
direct din splină, o mireasă cu un
văl de șoric.
Diminețile apocrife cu linia
palmei on-line cu telefoanele
ascultate, du-te pe cruce să-ți
scrii RIB-ul,
sigur nu-l pierzi. Te întorci
acolo de fiecare dată cu genunchii plini
de piuré moluț,
amestecat cu unt și sare
și cu ce cade din artificiile descântate.
Sepiile lucrează presa în adânc,
în gestual în gestație,
în apele interurbane
căci uneori când ți-e
ascultat telefonul
cineva naște
Cezariană Augustus.


27


Ar trebui să ducem în intimitate
cu iubita acest scrutin de vomă,
să îl salvăm prin sublim.
Ca pe un făt născut și învelit în
ziare.
Pe care după ce îl dezvelești poți
citi sondajele de opinie. Infiniturile-
-matrioska ale oamenilor politici,
ce a mai făcut biserica.
Bugetul zero pentru cultură.
Maternitățile care ard cu propria flacără
de veghe,
prin frecarea necontenită
a lânei, căci una dintre oi a fost să
fie neagră ca un cer de gură
din care s-au scos toți dinții
și ultimul, care era de aur, și-n
care se baza vorbirea,
a fost scos
prin obligarea bărbii să crească-năuntru
a țăranului român,
a omului simplu
pentru care briciul e o cravată,
pentru care disperările sunt copii
și limba ca un cordon de capot
e-mbibată
într-o liniște
de groază.


28


Pisicile cu faza lungă au trecut de-a
dreptul pe sternul meu pe banda lor
anume făcută și un piept cât India
supersonică
și un mare simulator cardiac
aruncat într-o halbă de bere. O mie de
lampioane lansate pe cerul bacalaureatului
când puteai să-l înnozi să-l arunci la
gunoi când puteai să pui ceva la
murat în traducerea asta. Când puteai
să bați cuie la colțuri și să oprești totul
aici.
Cu niciun covor roșu nu te vor aștepta.
Femeile nu-și vor deschide – să calci pe el –
ciclul menstrual până la mașină, ca apoi să
pleci. Obișnuiește-te cu un ochi de pisică
cu hamburgeri din carne de vită
amestecată cu pixeli și toner.
Obișnuiește-te cu oameni fără școală
cu tot mai mult verde la semafor.
Cu reclame apărând în timpul
culorii semaforului.
Verdele e cimbrul. Roșul e boiaua.
Carnea e în rest.
Perpelită între cerșetori
și amnistie. Între % din sondajul
acesta și % din celălalt
toate tăcerile cu un cent pe minut
să capeți rigoare și la sfârșit o
doză de cola să ajungă în tine
exact ca un microfon care ți-ar interoga
ficatul rinichii splina
și-apoi te-ar da în gât,
te-ar turna

în ochiul felinei paraverbale.


29


Și tot așa aspru ca sacii și
acidulat cu o enoriașă stare de bine.
E o colectă de aburi din bătături –
topești toate barele de metal toate codurile
și un pește imens cu plăci cu numele
străzilor solzi își mișcă
lenevos ierarhia. E poate o carne trasă
pe dreapta. Poate i se cer actele, poate
i se face o percheziție corporală și se
întind fibrele pe un grif. Și lumina
bionică devine budincă și sare
din calorie în calorie până la
Dumnezeul altui canal.
Cântecele acestea sunt toate orale.
Se văd în ele suflete subgabarite, un
pojar cât căpșuna acest oraș
blocat în leduri articole de lege
și schelete de vită. De porc.
Muștele pleacă la cer cu
ultimele rămășițe de carne.
(Nebunia e o percheziție ermetică sau
poate două.) Zdrelitele de picioare
n-am înțeles nimic, orașul n-are
o diafragmă până unde se poate
merge.
Sufăr de un strabism cântat
de o tandrețe a senzorului din băi
care se aprinde și nu-ți spune băi!

Ci tace cum tace la masă
bursa printre ai săi.


30


Ne hrănim cu ziare. Seara. Cu
ediții de seară. Și dimineața, pe sufletul
gol, mergem să donăm sânge. Cum se
poate una ca asta? Întindem mâna
(am ratat un gest) ne uităm
în altă parte. Fluierăm. Ne ține asistenta
de vorbă și trage din noi tot ratingul.
Iese și echilibrul. Ies și deciziile.
Uneori am impresia că ce iese sunt
oameni de zăpadă măcelăriți și
lăsați pe câmp ca friptura în sânge.
E de așteptat să răsară soarele peste
aceste capete deșănțate, peste acestă
băgare la cap. Să vindece el sângele
și să pună slogan. Vervă.
Cu știrile importante totdeauna se
începe. Ultima știre e mereu iaurt.
Dar nu începe niciodată cu o rugăciune,
e un fel de intro și atât, nu știi
dacă intri în iubită sau în dialog cu
Dumnezeu, nu e nici o diferență.
E numai rating plecat în urma
căruia te ia amețeala în urma căruia
trebuie să mănânci. Þi-au scos adevărul
din cină ca pe-un președinte dintr-un
atac cu fața de masă în cap.
Au rămas în continuare acolo.
Nu știu că marfa e deja departe.
Sunt anticorpii tăi. Sunt sinodul
pentru care îți numerotezi respirația
și ceri un text de tot atâtea semne
pentru surdo-muți.


31


Dacă ar fi pe ceva aș paria pe
meteorologia de deasupra microfoanelor de
deasupra impasurilor. Nu există riscul
să plouă în microfon mai mult decât
ca norii să facă în microfon mutații,
să fecundeze micul difuzor cu un fel
de spermă beteagă din care viitoarele oase
vor fi de sticlă. Ca pupitrul de la care
vorbești. O să regleze ușor microfonul
sub dansuri de ștevie arsă. Vor pătrunde
norii în carnea zdrelită și adusă
ca mostră de vagabondaj. E un mare
vagabondaj dacă te prind ca pe o carte care
se vinde iute. Vor tresări acolo a apă
de fiert și tu vei scăpa
pe sub fiertură
și într-o cadă plină cu
apă vei arunca 100 de aparate auditive
și te vei îmbăia.
Încet nu vei mai reacționa la stimuli,
genunchiul coapsa îți vor fi credule,
împachetat în 100 de urechi
vei fi coconul de fluture
al oricărui ziar care ține o zi
și care cu puțin înainte de seară
se vede pe gât cum îmbătrânește

și cum isterizează pe cuprins.


32


Sexul e ca băgarea teletextului în carne
și faptul că fuți e studioul Sahia, ai
distribuția totală curgând pe stern
pe șira spinării. Între numere bagă
publicitate. De aceea zero nici nu e
număr, ci un fel de eglogă.
Să fuți undele radio să fuți telefonia
mobilă într-un cent împușcat,
curentul alternativ. Reclamele vor veni
ca niște fertilizatori. Simulatori de
ploaie, umbrélele se vor mântui pe
scara Richter vorniceii de echilibru
sufertașele vor dănțui în viciu codat.
În jurul faptului că fuți unda telefoniei
mobile va așeza tacâmurile după cum urmează:

/ - # pub.
+ - să vină felul doi
= - excelent, no more

││ - e gata

± - nu mi-a plăcut


dar totuși am mâncat pentru că
semnele acestea în farfurie sunt
omul vitruvian și el e mângâierea
supremă, el în roată e gata
mereu să filmeze cu sexul
dintr-un unghi potrivit
angulus ridet
în hipotermie,
în toată lățimea falangelor.
Și tu te auzi în rețea:
farfuria e ce se obține de la ♂♀,

simplă depresie în corolar.


33


Albastrul de Voroneț nu mai există.
E uploadat tot pe facebook.
Albastrul de Voroneț e albastrul de Facebook.
Pui mielul de Paști, îl prinzi la colțul
unei poze. Cu cealaltă mână dai
share. Îl spinteci pe cuprins.
Se aude blana strălucind ca
staniolul în specula unor motoare
de apă. Bâzâie muștele deja. Se aude
sânge din holograme de mărci.
Dar e mântuit. Palpită. Îi pui
două degete la gât și îi auzi inocența.
Îi duci două zile năduful trist în
timpan. Îl scoți pe cerumen
ca pe o tăblie de legi. Faci turul
televiziunilor cu mostre de drob.
Aici șezum și plânsem.
Aici am schimbat trei seturi
de baterii cu nevasta,
dialogând tot la două minute
Acasă TV – Pro Sport.
E urcat pe facebook, e urcat la cer
mielul evaporabil, porcul slinos,
reductibil la purcoiul de bani,
la slinoșenia lui căutată
de facto.
Din bani poți face jumări, poți
face sângerete, poți pune cimbru în
carnea de tun. Și apoi să zapezi
cu deglutiția cu ulcerul,
până când
ca o pisică de mare
plasmatică
se-așază pe fundul unui ocean.


34


Citostatice și fecale. Faruri de aeroport
borcane cu gem de rubarbă. Aterizează
hai în tine în prezumtiv necesar.
Rafia e mama noastră, ea e oracolul
din Delphi, citim în ea bonusuri. Reduceri.
Motoare în căutare. Motoare în găsire.
Motoare de dat mâna. Am stat în
cap ca yoghinii și după ce am ajuns
la o comuniune cu trupul ne-am
dat jos și în gaura de cap am turnat
ciorbă fără nicio fâstâceală. Am luat
lingura am spart o ceapă, bărbătește,
și-am început să halim halimaua
așteptând asceza televizoarelor
răcite în spate după o zi de non-stop.
E o mântuire. O vindecare de orb.
O reducere a febrei care cere un
sfânt.
Iese puțin fum din plastic
atinge-n tavan clitul alarmei
și ploaia începe ca în obsesiile solare
ale omului mic
care joacă fogo cu murdăria
telecomenzii printre butoane,
fugărind-o cu un ac
(e până la urmă o poetică finințială,
e, dacă vreți, un parazit în galantare de bildung).

Și omul știe foarte bine
că dincolo de capul lui
crește un cui înroșit, gata să însemne.


35


O simplă fandare laterală și șocul
trece pe lângă tine.
Uitat copil la căldura televizorului.
Devine doică.
Plecat la piață. Adus în loc de legume
ziare 90% apă. E și asta o realitate
de învins, o semiotică apocrifă. Intestinele
tale trase cu furca din corp pot
lega drumul pentru o nuntă.
Creierul, nu.
Avut pe tine te.
Talpa e în fișele cadastrale. Statul în
sine împodobește salamul cu beteală
în interior. Tot crăciunul isteric e o
poetică de mutații. Până la urmă și
alba-neagra e bazată pe șocul luminilor
inversate, pe o fandare laterală.
Din farfuria ta izvorăște o apă
limpede. Nu înțelegi. Își câștigă afluenți.
Nu o percepi.
Stomacul ca un motor de căutare
nu se mulțumește cu apă.
În mintea lui sepiile scâncesc.
Plecat la piață,
lăsat doica singură pentru patru
pereți.
Venit fără legume,
ieșit din ele o baie de aburi -
ar fi,
dar o baie de mulțime îți
calcă cravata
cu aburii fumului.

Realitatea aceasta ai adus-o tu.


36


Un țărm de 20 de milioane și asta e
tot ce visez. Chiar și în interiorul
hienelor asta visez. În pârș. În câine.
Înghițit. Mestecat, după mine se
bea coloană sonoră. Muzica tristă
a manipulării ieftine. O priză conectată
la castraveți ca să te curentezi
și să duci mai departe această ladă de
zestre pe care nu o înțelegi decât când
te scrie. După jurnalul de știri curge
lista de distribuție și atunci știi că
o lămâie de tai lumea e cel puțin
realistă dar poate în continuare să joace.
Ne filmează găurile de cașcaval cu vată-n
nas. Rupturile. O tastă cheie smulsă
ca să nu poți scrie cuvântul sex
ca să nu poți scrie cuvântul mântuire.
Cele două taste sunt altundeva, înghițite,
intestinele groase lucrează în poftă
cu suflet chinuit contra plasticului
iar numai tasta Esc –
cu ieșire la toate mările –
face gesturi de patricieni
cu blândețe
de sânge artificial.


37


O să ardă ca o geacă de fâș inundată
de somnolență tinerețea noastră. O televiziune
cu miros de fâș boțit a
toate culorile, mai aproape de motorina de
tractor mai aproape de ritmurile unui
pământ abandonat. Ventilatorul computerului
care arde și scoate aer cald e și el o
moară de vânt în subscripția unei bătălii.
Sunt unii care bagă cuțitul în tine
de parcă ăla ar fi garajul lui. Sunt
unii care te înjunghie cu un fular
și nici nu apuci să gândești
că dacă te curentează e doar
un biet pește electric pierdut într-o
lume-acnee, izbit de firmele
luminoase ale abcesului ale numirii,
ale nasului jucat purtat în toate
platourile TV ca o mâncare reîncălzită
ca și cum reîncălzită ar putea fi mama.

Singuraticii generației noastre își
vor da timizi SMS-uri cu microundele
și vor fi fericiți

în păstaia lor de dublu tuluc.


38


Unde e toată bateria pe ducă a telefoanelor
a cernoziomurilor? (În profilaxie? În stres?)
Unde e toată bateria pe ducă? Atunci
când pleacă produce metisaj? Pe care
lume o încarcă?
Un discurs cu paharele la perete.
O convorbire așa. O televiziune.
Un trust. Un fel de mâncare și
un vagabondaj că bei și nu știi că
bei. Că toată această cohortă
de bipuri e un bivol de astm care ți
se așază pe suflet și se transformă
în rouă de rapiță. Sunt, știu,
câmpuri întregi negăsite de nimeni,
nerotunjite de nimeni spre a fi
strivit Dumnezeu în nobila poftă a
mâncării. Sunt, știu, bipuri vibrări
de telefoane. Sfântul Ioan Damaschin
a sistematizat glasurile. Poate din
perete ai auzit un ou. Poate drege
vocea cum îmi făcea bunica în copilărie
frecat cu cacao. Unde se duce toată
bateria pe ducă? Ce nuanță de galben
e o frână în ou?
Un CD-Rom înnebunit de lectură,
cu creierii
citește apa ploii luată la
pumni,
citește apa băută din bice
cu încăpățânare și variante:
a) b) c)
intestinul subțire
creionul
intestinul gros.

39


Am fost suficienți cu slide-uri își
vor aminti burțile interioare
digerând carnea de vită de porc.
Niciun slide nu e bun dacă nu
termină mâncarea dacă nu-i ia tot
ce-i e util corpului printre chinezării
printre găinațurile lăsate de carele
de reportaj. Și când te gândești
că în carnea de vită, printre orezul
și ceapa tăiate mărunt în hamburgeri,
cândva treceau carele alegorice pline
de suc gastric și de gargară.
Îți vine să începi basme și să
nu le mai termini. Să le lași așa
cu musculatura fermă spre bobinarea
aerului.
Pe toți pereții antreprenoriali ca un
iubit purtat pe la traininguri,
lăsat pe hol să aștepte cu pătura
în cap ca o floare pe care o
fut când ea nu vede
se cațără o migrenă aproape un limbaj.
Nici varul și nici gazul nu o mai dau
jos de acolo. Se ridică unde știe ea
că e capul. Ocupă locul din
colțul tavanului și nu trebuie să
se mai roage.
Făcutul crucii e ea.


40


Beculesc toate ecranele. Toate firmamentele.
O știre e împinsă de altă știre cu o
viteză amețitoare. Prima e dintele de
lapte. Tragic, dar natural. Cel care îl
împinge e însă definitivul dintele de
veghe, ledul. În acea undă în care
trage curentul se pun cimbru mirodenii
mir și se uită acolo niznai.
Unda e o fiertură. Unda e Paracelsus
și Cațavencu beteala urcată în pomii
lui Saussure o apă de caldarâm care
sticlește se zvântă iute de două rafale
de treacăt cum faci piața cum îți
pui în biografie că în pepenii verzi
aduși acasă ai cărat ca rakeții
marea
și asta te face un exilat
și asta are grijă să te arunce
în dinții a 1000 de faruri cu faza lungă
în hexametri
ca să te orbească și să știi
că e o sărbătoare și înăuntru
că wații sunt o materie mutuală
că dacă freci bine lumina
ca pe o pungă de supermarket
constați că e în duplicat,
că din ce ți se dă jumătate rămâne
ca să străbată, de la un capăt
la altul, Dăbulenii
pepenele salic.