Bat din picior, pământul mi se-ncruntă,
Din brazda rănii-un vârf de munte crește
Și-o lacrimă îi vreau ce-i izvorăște sfântă,
Căci dragostea și setea de apă mă sfârșește.

Apoi pe palma țărmului cu drag de mare,
Adânc în sare-i scriu, c-o vreau cu mine,
Cu valuri dulci și reci de mângâieri avare,
Iubite,-(mi spune)-am fost și sunt cu tine.

Prea curioasa Lună își înjosește rangul,
Cu raza se apleacă și îmi pândește gura
Și iscodește frica, când îi va trece pragul,
Să știe ce lumini sau umbre îmi crescură.

Așa întorc clepsidra în urma ta, fecioară,
Iau nopțile pierdute departe fără tine
Și le înșir pe țărm când tu, ca prima oară,
Duios izvor de munte te-ai cuibărit în mine.