sub cântec de Lumină trec pascale
și oul roș, pietrificatul sânge
că vremea-n ropotul grăbit ne strânge
ci doar tăcerea de mai e agale.
în zori tumultul pieptul ni-l mai frânge,
îngemănări de suflete egale
de îngerimi găsim bătută cale
ce-n ochiul minții noastre falnic plânge.
în inimi ni-i o veșnică romanță
și plinul dăruim spre preapuținul
la cină de se-mbracă-n mândra-i zdreanță.
mai hârjonim în crama rece vinul
păstrând de noi o pudică distanță
că-n pas am mers în spirit cu divinul.