-Acolo, în centru
unde inima stă să verse lacrimi-oceane,
și tremur de voci
(se-adună laolaltă sute de oameni)

-Unde, dar când?
-Când sare iepurele-n sus,
joia viitoare. Lasă baltă
umbrele amețitoare și întunecosul chin
și mai degrabă

să vorbim despre destin.
Te-am așteptat ca pe un tren
ca pe un cântec fără refren
Du-mă, poartă-mă acum, îți spun,
prin ochiul tău la început, nebun
și poate cu timpul, în vro dup-amiază
de-o seară, vom păși în lumea
crepusculară, din centru- la gară,
unde stă inima stând să verse
lacrimi-oceane cu apa amară.