agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 753 .



oda burlanelor ruginite din inima...
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [RoasiAnocen ]

2016-08-10  |     | 



sunt călătorul pierdut după nouă în tramvai
uscat de lehamite și bucurie după muncă
și ceilalți pierduți care merg cu mine in cârd
oamenii gri care așteaptă în stație viitorul
ultimul călător care vine la patru de la chef
scluptând pe dalele spre stație șiraguri de stele
fredonez topurile din discotecile mov din suburbii
peste hiturile din cele roșii mai mult icteric
mă oftic când plouă prea devreme ritmul nebun
crap difuzoarele zarvei de oboseală pe străzi
mă ascund sub pătura nespălatului de la colț
la fel ca în salariul magnatului rozuliu de lângă
pentru că din mine se hrănesc ciorile nebuniei
atunci când sufletele nu recunosc ce au crezut
cobor pe scările umbrei în celălalt asfalt al flămânzilor
acolo unde tot în tramvai mă aflu visător la un loc de muncă
car traiste de dezgust aurite largi grele pe podea
umbrele unui câine în lesă se arată tot mai fioroase
ceilalți se întorc de la plajă zâmbitori distanți
stelele petrecărețului se pregătesc să apună
la ora patru mijește soarele din câmpie tot mai aprins
drumul meu se deschide odată cu ziua lumii
bat în ritmul clipei ca un înotător prin umbră
parcă aș fi pierdut într-un orologiu de epocă
acul a rămas la mine și busolă și înalt
un fel de paratrăsnet pentru ciorile nebuniei
rar atins de ghearele lor sumbre de înțelepciune
omenește prea omenește viermuind printre păsări
mă ridic lent amplu de pe scaunul roșu de plastic
cobor la prima în urma cârdului de fantome pline de speranțe
iar în tramvai uitată rămâne pălăria umbrelor

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!