E atât de mult predestinat, în țara ce mi-o am icoană,
S-am veșnic modestia blândă întruchipată-ntr-un supliciu
Mereu femeie, toată amor lângă un bărbat etern capriciu,
Să-i fie floare… nu mlădie. Mândria demnă de-a fi Ană!

E iar legenda, ce-o credeam că-i doar trecut, nestinsă rană,
De-un meșter, tot un dregător de sfinte, dârz, curat, viteaz…
Un’ din popor, pe atunci Manole, un truditor fără răgaz
Să tot clădească, în van, helas… de n-ar fi fost zidul de-o Ană!

Acum sunt parcă eu erou, un figurant fără prihană
Tot așteptând din multe basme să-mi fac din visul meu Regat…
Cu o Domniță de-altădată ce n-a avut în veci Palat,
Tot dăruindu-și picuri viața la crez, viteji… O jună Ană!

Atât de nobilă în sămânță, în fel de-a fi, de piatră stană
Să-i dea, o zi, la al său soț, tot ce-a pierdut, furat de seameni;
Tronul de drept, smuls de parșivi, ce sunt și-acum, clonaj de ”oameni”…
La al său nestins iubit Mihai… țara pierdută. Sfântă Ană!

Aproape un secol, plin de zbucium, n-a fost ’ndeajuns s-aibă Coroană
Din țara ce și-a adoptat cu suflet, minte și speranța
Că haru-i demn de-ai fi alături, la al său Rege… dar balanța
Și-a lăsat tasul, cuib Reginei, în somn de veci… de zbor de Ană!

Mă întreb de-i etalon durerii și cât de multă e-n prigoană,
Cât-a rămas în trup inert și câtă a luat cu ea să îndure
Și așa să ușureze în juru-i tot ce-a rămas, să lase pure
Zile de-urmași, blajin cast Rege… Regina noastră, dragă Ană!

S-a sfâșiat în două vremea, ce plânge picur, o broboană
Ce demnul răbdător, vlăstar, odată un Rege puști, o pierde
Pe-obraz, brăzdat de-atât amar, acum doar gându’ o să-l dezmierde…
Într-un sfârșit și el de secol… Mihai, ce-avea Regină Ană!

Poate-s și eu vlăstar de-un dac și de-o cucernică romană…
La fel Regatu’ îmi e român, Mihai… și sânge gal, o Ană!!!

In memoriam Anne Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite, Reine de Roumanie.
09.08.2016