Din cosmos, ni se filmează-n secret viața, fără să știm,
fără flașuri și fără să ne-ntrebe nimeni cum și de ce.
Cineva Transcendental, cu ochi de Argus,
ne filmează continuu zile-ntregi, ani întregi,
clipă de clipă, pas cu pas, mut sau sonor, oriunde-am merge...
Viața noastră este trecută-n revistă, cu toate etapele ei,
cu toate sensurile și nonsensurile ei,
înregistrată cu toate traiectoriile ei zigzagate,
incluzând urcușurile și coborâșurile noastre,
realizările, bravurile cu laudele-ecou,
cu șansele și neșansele noastre, din toate unghiurile, detaliat -
de la naștere la plecare - ziua și noaptea,
în alb și negru, în color, chiar mai performant decât în Super-Eastmancolor,
în plan simplu și-n relief holografic, de parc-ar fi destinat
tuturor ecranelor normale sau larg panoramice.
Așadar, suntem filmați din ascuns, bidimensional, tridimensional
și-n cine mai știe câte alte dimensiuni necunoscute nouă...
Toate înregistrările se fac, de fapt, după scenariul
ce ni-l compunem fiecare, singuri, sau după cum ni-l dictează destinul,
așa că noi apărem când în prim-plan, când în plan secund,
când în plan general sau în gros-gros plan,
captându-ni-se mereu râsul, plânsul, mișcările, mizeriile
tolerabile și intolerabile; glasul, furia, grimasele, blândețea, drăgălășeniile, iubirile, urile, tandrețea, emoțiile,
fericirile și durerile, apucăturile cele bune și cele rele etc., etc.
Suntem, adică, un fel de unic actor, mai presus de cobai,
un erou principal, față-n față cu cosmosul fără fund care ne găzduiește pe gratis...
Ceilalți apar șters, doar pe-un fundal subsidiar -
eroi episodici, oarecum decorativi, cunoscuți sau nu, apropiați sau indiferenți -
și nimeni, niciodată, nu poate veni în sprijinul nostru,
oricât ar vrea ei sau noi - absolut nimeni.
În cadrele racursi, ne sunt surprinse euforiile trecătoare și tristețile;
în traveling paralel și-n plan apropiat - cu foarte mari detalii -
păcatele carnale, nebuniile criminale sau nu,
toate celelalte păcate grele, cele de voie și cele fără,
dar niciodată spălate de vreun detergent atoatepurificator,
primind clemență și răsplătiri mari în cazul când vrem să ni le anihilăm...
În plan depărtat - bucuriile efemere, binefacerile, ideile nevinovate,
succesele mici, victoriile de orice natură,
trecând rapid peste toate acestea, în fracțiuni de secunde,
ca și când nici n-ar fi fost.
Oricum, totul, totul pare perfect elaborat cu mult tact și cu divină răbdare,
într-un fel profesionist, obiectiv, absolut impecabil
și cu o perfectă măestrie, de la un uriaș Tribunal imparțial,
așa încât, autoprivindu-ne retrospectiv prezentul și trecutul,
nu mai putem zice nimic și rămânem supuși, muți și plini de uimire.
Atunci conchidem că viața, cu mici excepții, ne apare
ca o scurtă anecdotă stupidă, chiar efemeră,
însă cu glazuri de scene serioase,
dar și cu multe clipe grotești ori tragicomice, peste care se află, desigur,
și o altă glazură de ceva mizilicuri dulci, poate picante, uneori luminoase,
însă nu lor li se acordă, la montajul final, vreo cine știe ce mare importanță. Sau... așa credem noi.
Așadar, dintr-un spațiu necunoscut, dintr-o dimensiune necunoscută,
teleobiectivul-spion, bine ascuns și trimis să se țină ca o umbră de fiecare,
ne analizează la sânge totul, chiar și interiorul invizibil al trupului nostru,
ba chiar și gândurile pe care ni le vede tridimensional !
Desigur, acest lucru ne deranjează pe mulți;
el poate ne înspăimântă cel mai serios și deseori ne face să roșim speriați înlăuntrul sufletului nostru, dar... asta este!
Totul se revelează clar, implacabil, fără nici o scăpare,
de sus în jos, de jos în sus - și fără drept de apel !
De ce vă mirați? Avertismente am avut destule.
Ca atare, într-acolo, în Zona de Nicăieri,
nimeni nu apucă să vadă Operatorul să-i pună vreo întrebare
sau să se disculpe, sau să se scuze ori să-I ceară iertare,
căci nu mai are voie și ar încerca zadarnic, fiind prea târziu,
iar, pe deasupra, El rămâne veșnic tainic, invizibil și de neatins,
deși mie, pentru o clipă, mi s-a părut odată că L-am deslușit pe Acela,
dar chipul Lui dobândi pe loc o lumină solară sau de fulger
care m-a orbit pentru câteva momente, amețindu-mă de tot...
Iar atunci când, plin de curiozitate,
am revenit asupra acelui Punct luminos,
am auzit o voce de tunet în interiorul meu care încă trepida înspăimântat :
„- Ascultă, ființă nesupusă și prea curioasă,
dacă insiști să Mă ispitești chiar și numai în gând,
filmul tău incendiar îl voi prezenta imediat tuturor, cu toate tainele tale,
și-ți pregătesc pe loc un prematur stop-cadru, să Mă pomenești !
Așa că... stai cuminte la locul tău și joacă-ți rolul predestinat, până la capăt. M-ai înțeles? Amin !