să ridicăm paharele
să ne golim țestele de gânduri
să lăsăm inimile să plimbe
sângele alcoolului dintr-unul în altul
să discutăm despre metafizica din algoritmul unui rut și transcendența
rugoasă a sentimentelor care au sentimente pentru noi
demult nu m-am mai privit într-o prăpastie de periferie
nu am mai dat voie vântului prin oasele pământului
și nu am mai făcut confesiuni semnului de circulație
la ieșirea din spatele crâșmei cu bolnavi magnetici
să ridicăm paharele să ne tăiem picioarele
muzica să fie pusă la gheață de cârciumarul vestit
servită cu rachiul de struguri prost dar cinstit
tulburate fie timpanele
spălate ocheanele
să înceapă deci valsul reggae și manele
să cânte țiganii din portul Constanța
alături de marea cea neagră cu rochia înflorată
să nu mai plecăm să nu mai trebuiască să ne întoarcem nevolnici
și secați
casele să se mute să locuiască în noi
să deschidă ferestre în plex și uși spre ficat
să bem unul din celălalt gânduri și strigăte
șoaptele și zilele de luni înjurături și cântece și sânge și lacrimi
și râs și vedenii și iluzii și promisiuni și ură
și iertări și păcate și iubiri
de toate se vând la crâșma din strada mea
cu un semn de circulație
unde te poți confesa