înțelepciunea apei, sub cald în sus să piară
de ea să umple norul, e dragostea sortirii
în zodie din stele, sub pavăza rotirii
iar viața ta, curato, e-a dimineții gheară.
te văd prin cețuri albe, înaintând prin vise
tu, muză fără carne, cu oasele de grai
în zile fără noimă și nopțile promise
belșug de vorbe multe pe foaia mea erai.
mă-navuțeai cu șoapta, să aflu că exist,
păcătuiam în duhuri vreo trei sau patru Mere
să dăm de demâncare la Șarpele cel trist
sub falduri de-ntuneric păstrând un timp tăcere.
cuprins ades de moarte, în o trăire sumbră
erai în toate cele... dar tu erai doar umbră