Bloc părăsit
în ochii acestor oameni
cărora li se clatină rinichii în ascensor
ca niște jucării cu biluțe...

E o dragoste care miroase a mare,
un puls pe care îl păstrez în mintea mea
pînă în dimineața aceasta rușinoasă
care nu mai funcționează,

iar când ușile scârțâie,
femei somnabule cu ochii roșii,
femei de poeți scuipă litere,
dintr-o gură închisă,
comună,
ca un câmp îngrădit,
se închid într-o noapte neagră, exagerată
și rânjete luminoase, dinți albi,
cearșafuri de pânză groasă ca o piele bâtrână,
dragostea -
un tranformator de lumină


și după, și după
când te trezești în mine
că nu mai poți din cauza țânțarilor,
să-mi spui, stimabile, că dragostea e un poem
despre o mare mare,
plină de reziduu și blocuri,
în care se iubesc și pereții,
dărâmându-se sub cerul acesta wenge
ca un ochi de balena ucisă.






MINUNEA VA VENI MAI TÂRZIU, 2011