agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-12-05 | |
nu mai știu care să fie parcarea
cum așa îmi vine să îmi scutur vinul din lacrimă doamne, nu mai știu unde sunt parcările unde s-au apris torțe pentru ziua amărâtei de mâine cineva îmi spunea că doamna aceea va intra mai departe într-un fel de pădure că părul ei alb, de prea mult tras, ca un cal, la căruță de prea mult zer alb în pâinea ei de casă va păli, ca mălinii, în fața oamenilor în parcarea unde mi-am lăsat mașina ca să intru să cumpăr globuri sărmana mea fire... ăsta să fie tot răul și patima... așa îmi spunea cineva. că de Crăciun ea va intra mai departe-n pădure că părul ei alb se va lăsa luminat de soarele ei de pe urmă că picioarele ei foarte obosite se vor purta, îngălbenite, mai departe, din ce în ce mai departe, odată cu copacii, ori pădurea... nu dumnezeu nu se vinde parcă acelea erau cuvintele ei ultime, înainte de bătrânețe cam așa să fi fost, prietene... să fi fost... nu mai știu unde s-a aprins luna cu vătraiul îmi spunea baba nu mai știu ce dumnezeu a așezat cu un vătrai luna pe cale și-apoi stelele, sărmanele, și un soare cât un măr ca să lumineze, zi-noapte, luna și pământul dar ce folos, omule, pentru acestea, dumnezeu nu se vinde, dumnezeu nu este o parcare în care s-ar aprinde făcliile El nu este focul care îmi arde bătrâna, călcâiele ei, dacă desculță pășește mai departe în pădurea adâncă, tăcută, cu oase uscate, cu părul ei alb înnădit în soarele ei de pe urmă și totuși... atâta tristețe pe la mine prin lume... spune-mi acela care ghicești în moartea sărmanei bătrâne, se vinde Crăciunul? se vinde lumina vreodată? să se vândă următoarea înflorire a florilor? o secundă în plus? ce folos, se vând globuri, lumânări, ciocolată, chiar și calul acela care-ți va purta sufletul tău, dadă moale, din ce în ce mai departe, prin sărmana ta pădure, văduvită de duh și de stele, numai Dumnezeu nu se vinde. Iulia Elize, 5.12.2016
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate