Coboară agale o umbră de măslin,
În urma sa lăsându-și câte o frunză,
Cu-o șoaptă scrisa,,Eu am să revin,,
Sunt val de mare adormit pe pânză.

Coboară-un frig și-o iarna-n viață
Când Luna-i luminată de zăpadă,
Frunze legate-n sârmele de gheață
Par sfinte stele-nvinse-n cruciadă.

Pândesc păduri de ramuri goale,
Haiducii răzvrătiți ai neputinței,
Ferestrele par noaptea catedrale,
Miroase-a ceară păcatul biruinței.

Esti Marea mea pădure fără soț,
Iar eu sunt umbra ta neînțeleasă,
Îți mângâi inima cu mâini de hoț,
În fiecare noapte-a mea geloasă.