Capricii ieftine…

Îmi agăț visele șatene,
În pletele timpului grăbit de soartă,
Cu disperarea vârstei,
Ce șchiopătează în păpucii de casă,
Dându-mi tot mai des avertismente ciudate.
Timpul saturat de fragilitățile mele cronice,
Îmi alintă calvarul cu torturi de versuri naive,
Antidepresive recunoscute.

Și în ciuda lăcomiei lui Osiris,
Îmi agăț patetic florile bucuriilor prezente,
La tâmplele nopților cu lună plină,
În acordurile nocturnelor clasice,
Valsând în cugetări virgine,
Dospite, în cuptorul frământărilor mele sufletești,
Fiindcă le ador infinitul nemuririlor…
Și saltul măreț prin noianul speranțelor,
Suport divin, necesar imunității creative.

Euterpe are destulă grijă
Să nu-mi lenevească neuronii,
În fașa somnului liniștit,
Altruismul ei îmi prescrie rețete gratuite…
Ușurându-mi calvarului trupului și al eului fragil.
O sănătate, de ce mă ocolești ?
O, maturitate răvnită, când mă împlinești ?
Timpul, dirijor în orchestra universului,
Îmi ațâță dorinți utopice debusolându-mă deseori.
Deșertăciunea orgoliului naiv…
Mă atrage spre capcanele măririi închipuite,
Ca niște mofturi false,
Departe, de ce sunt cu adevărat.
Dar, știu atât, că trebuie să mă grăbesc,
Dumnezeu știe, ce vrea de la mine, eu nu.
Supraviețuind în travaliul frământărilor,
Vâslesc grăbită în maratonul fericirii visate,
Să mă îmbăiez în cuvinte,
Pe ultima sută de metri, ca Titanicul…
Cu speranța iertării, spovedită în rime naive.
Amprentele trecerii mele,
Epopee florală, în cuvinte simple,
Rămână Talisman, urmașilor mei,
Fiindcă amintirile au suflet și descântec.

23-12-2016