Crucea pe spate și-o poartă, râzând,
El trece printre oameni albi și morți,
Le atinge pielea rece încă sperând
Să-i iubească și apoi să-i îngroape pe toți.

O ultimă strigare a sângelui ce arde
Să-nece cu viață o lacrimă străină,
Să sărute moartea, s-o împace,
Să nu lase, pe străzi când trece, urmă.

Bolnavul în colț negru se ascunde,
Șoptește cuvinte stinse, regretând
Ca nu a urmat liniile vii, întinse
Când s-a văzut la răscruce cugetând.