Meandre 82- Și dacă va fi să beau apă din zăpadă topită...

Mihai era ieșit din serviciu după 24 ore și stătea pe balcon privind la găurile de glonț din perete. O vagă amețeală l-a cuprins și s-a sprijinit de marginea balconului. Amintirile cutremurelor pe care le-a trăit au sărit din sertarele în care credea că sunt încuiate, fără putință de scăpare. Poate că amintirile legate de marele cutremur din 1977 se estompaseră dar cele din 1990 erau ca un amplificator. Ca și atunci, și acum privea la țiglele de pe acoperișul clădirilor mai scunde din curtea Ministerului Apărării. Þiglele nu se mișcau și vertijul parcă trecuse. „Să fi fost un cutremur mai mic?„ Stare asta de amețeală, de sfârșeală, apărea din ce în ce mai des. Se împlinea aproape de un an de când Floricica nu a mai vrut să locuiască cu el. În ziua aceea Mihai era liber și decisese să meargă la școală ca să vadă situația școlară a fetei și apoi să vină împreună de la școală. Pe holul școlii a avut o tresărire puternică, Mihaela, mama Floricicăi aștepta.
-Sărutmâna!
- Bună ziua! Ce, ai venit să mă spionezi? Ce, nu am voie să vin la școală la copil?
Mihai a rămas descumpănit. Aproape uitase agresivitatea și neam-prostia Mihaelei.
A sunat clopoțelul și cei doi au luat fata de mână, unul de o parte, celălalt de cealaltă parte și mergeau spre casa lui Mihai. Ajunși în fața blocului Mihaela a tras brusc copilul și plină de venin , i s-a adresat:
-De azi înainte Floricica va sta cu mine! E clar?
Mihai, plin de uimire, a avut senzația că hotărârea Mihaelei este radicală și că Floricica nu ar fi de acord. A prins fata de mână și a tras-o spre el.
-Nici să nu te gândești! Copilul a optat cu cine dorește să stea și cu mine rămâne.
Floricica începuse să plângă pentru că cei doi părinți se luptau fizic pentru trupul ei. Cu mare greutate Mihai a înțeles că Floricica chiar dorea să stea cu mama ei și nu înțelegea ce și cum. Forța masculină și-a spus cuvântul, a luat fata la sub braț și a intrat în bloc.
Răvășit a intrat în casă întrebând pe un ton ridicat:
-Dacă asta este dorința ta de ce nu mi-ai spus? Toată viața am vorbit cu tine sincer, tot ce am avut pe suflet și acum ce văd? Uneltești în secret ca să pleci de acasă? Și dacă vrei cu adevărat să pleci, nu pleci așa, aiurea. Tata te întreabă dacă ești sigură că asta vrei. Spune-mi că vrei să stai cu ea și te voi duce eu, cu mâna mea.
-Da, vreau să stau cu mama.
Mihai a invitat-o în dormitorul fetelor și a rugat-o să-și scoată toate lucrurile și jucăriile și să le întindă pe pat.
Floricica nu înțelegea ce vrea de la ea și scâncea.
-Tata nu te ceartă, asta vrei, asta facem dar te rog să sortezi toate lucrușoarele tale și tot ce nu mai este necesar, pune-le jos să le aruncăm. Crezi că este cazul să duci la Mihaela lucruri care vor ocupa locul degeaba?
Teodora și Mona erau înmărmurite. Nici măcar un semn nu trădase această intenție a Floricicăi.
După ce fata și-a sortat lucrurile, Mihai le-a împachetat frumos de parcă fata ar fi plecat într-o tabărără și le-a pus în genți și într-un rucsac.
Nu realiza încă ce se petrece dar a dorit să urmeze dorința fetei. A ajuns la Mihaela acasă și după ce a sărutat fata i-a spus:
-Ușa mea îți este deschisă oricând și la orice oră. Dorința ta de a pleca pe furiș este un lucru urât. După câte vezi ți-am împlinit dorința dar așa, pe față.
Ușa, pe care o spărsese cu ocazia adulterului Mihaelei, s-a închis cu o bufnitură puternică, ca o ghilotină care cădea peste sufletul lui. Ca un robot s-a dus la lift, a intrat și a apăst butonul care-l cobora pe pământ. Dintr-un ungher al liftului o gheră de oțel i s-a înfipt în abdomen lăsândul încovoiat. Aerul tot dispăruse și nevoia de aer devenise singurul gând. Gheara a urcat și i-a cuprins inima strângând-o așa cum el o strângea pe Floricica la piept când era bolnavă sau doar i se părea lui. Ușa liftului care se oprise de mult s-a deschis:
-Bună ziua, domnule Mihăilescu, vă e rău?
Administratorul blocului îl privea cum stătea ghemuit în colțul liftului, lipsit de aer.
Cu mare greutate Mihai s-a ridicat în picioare și a răspuns:
-Mi-a trecut! Bună ziua!
Mihai a plecat pe jos spre casă. Amintirile adulterului Mihaelei, insistențelor Anei de a se căsători cu ea, replica lui , ca refuz, că el nu-și părăsește copilul, toate reveneau va un vârtej din amintirile lui. Până și telefonul pe care-l dăduse Ana, la vremea când se mutase la Teodora, și-l reamintea.
Sunase telefonul și a răspuns Teodora.
-Domnule, te caută nemțoaica.
Teodora s-a retras discret din cameră și a închis ușa ca să-l lase să discute în liniște.
-Ana, nu mă pot căsători cu tine, ți-am spus doar că nu pot să renunța la fiica mea.
-Mihai, te-am sunat pentru ultima dată ca să știu dacă îmi iau un neamțsau un român.
-Casă de piatră! Să ai sănătate și noroc!
După o scurtă pauză Ana i-a fredonat melodia din Cenaclul Flacăra...
Dacă vei dori, cea din urmă zi/S-o trăim măcar pe ea frumos/Colo sus în munți/Unde nu sunt punți/
Unde merg și vulturii pe jos...
-La revedere, Ana...
A ajuns acasă și totul părea fără rost. După o tăcere de câteva ceasuri petrecută în bucătărie, cu coatele pe masă, Teodora s-a apropiat mângâindu-l pe cap.
-Cred că o mare vină în chestia asta am și eu. Tu ai dorit să-i iei casa, copilul, tot. Eu am fost aceea care a insistat să nu faci asta și să vă despărțiți omenește. Poate că acum nu ar mai fi apărut această situație. Poate că dacă te lăsam să o dai afară din armată nu ar fi avut acest tupeu.
-Ce să-ți spun? Eu am fost cel care a decis. Tu ți-ai spus doar o părere...
-Poate că ți-ar fi fost mai ușor dacă acum aveam cei doi băieți gemeni cu care eram însărcinată. Atuci ți-am promis că următoarea sarcină o voi lăsa dar...nu a mai fost să fie. Mai știi cum glumeam pe tema asta când spuneam: copilul tău cu copilul meu ar fi posibil să-l necăjească pe copilul nostru?
Mihai a zâmbit acelui gând și din ochii injectați au început să coboare agale niște lacrimi mari și tulburi care scoteau un clipocit discret când cădeau pe mușamaua de pe masa din bucătărie.
-Doamna judecător, și dacă va fi să beau apă din zăpadă topită tot cu tata vreau să stau!