Ți-am mângâiat tăcerea ochilor
când zâmbetul tău trist m-a dojenit,
eram în fruntea robilor
care au prea păcătuit.
M-ai apărat de mine cu blândețe
când flăcările negre mă ardeau viril,
iubirea ta să mă învețe
sclav demn să-ți fiu umil.
Poate-s blestem pe drumul care duce
spre fericirea care te-a legat de mine,
eu păcătos, tu ca o sfântă cruce
în viața lăudată de suspine.
Din sărbătoarea nopților cu stele
ai coborât în visul meu târziu,
zefir ascuns după perdele
ca vocea din pustiu.
Sunt prea bogat din altă sărăcie
din care am rămas cu ce-am vândut,
jucat în mine loterie
bilet câștigător pierdut.