N-am timp să mă odihnesc, nici fizic, nici spiritul nu-l am o lene,
Că tot mă mut cu mine, bun, cu bunuri tot schimbând dughene,
Ce alții țin pretins avut uzând un spațiu, tot acela,
Cu gândul că nici ploi nu-l storc, după topit, de întind umbrela
Și nu văd cer de mișcă nori, crezând un singur orizont;
Un cerc în jur, ca la butoi, ce-o zi și tâmple strânge-n tont
De atât inert cu iz meschin, că lumea-i toată o împrejmuire...
Până la zid, aceeași poartă, neștiind de-alte iubiri... De știre.
11.07.2014