agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-07-01 | |
Tată, am vândut verigheta mamei
Din cauza foamei. Că mama, biata de ea, Atunci când trăia, Îmi făcea mai mereu câte o ciorbă Și mă ținea de vorbă: -Hai, mai ia un polonic din oală, Să n-ai burta goală! Și burta, draga de ea, Un ceas jumate nu mai cârâia. Într-o zi mi-a spus: Băiete, Morții n-ar trebui să poarte verighete. Când o fi să mor, Să-mi scoți verigheta ușor, Că mi-i pielea uscată Și sângerează îndată. -Lasă, mamă, că ai să trăiești, Cât zâna din povești! Glumeam, Apoi o ștergeam. Într-o zi am vrut să-i cer un leu, Dar am auzit-o de-afară strigând: Văleu! Ca un nătâng M-am rezemat de poartă și am început să plâng. Am așteptat ce am așteptat, Dar n-a mai strigat. Am intrat și m-am așezat în fața ei Ca s-o bocesc, după obicei. Strigam, să se-audă în uliță: Mamă, tare ești pământie, Parcă erai mai frumoasă vie! Apoi i-am scos verigheta ușor, Degeaba l-ai bănuit pe vecinul Nicanor. Am jurat ca voi păstra viața toată Amintirea lăsată, Dar foamea-i urâtă și blestemată; Iar domnul de la amanet era un tip cam dur, (Nici vorbă să fur.) Și am prins să-i povestesc că trebuie să mă despart de ea, De verigheta mamei și a mea. -Băiete, inelul ăsta e de aur, Așa cum era taică-miu taur Când avea a' bătrână chef de sfadă Și-l fugărea prin ogradă. Hai, cară-te! Ia-ți și podoaba Și nu-mi mai bate capul degeaba. Vezi, tată, nu l-aș fi rugat, Da' eram nemâncat; Ce să mai fii bărbat! Mi-a dat omul zece lei Și cu zece lei ce poți să iei? M-am dus și eu la o tonetă, Sărac și fără verighetă, Și-am prins să strig: -O înghețată și un covrig! S-a speriat fata, dar mi-a dat, Credea că sunt nebun, nu nemâncat. În portofel Mai am de două țigări și-un cârnat mititel. Nu contează, problema se pune așa: De ce i-ai dat, mă tată, tinichea? -Băiete, mama ta Era cam ciudată atunci când trăia; N-am dus-o la doctor niciodată Că-mi spunea că va fi vindecată. Acuma, că a plecat, Știu eu dacă a mai apucat? Când am luat-o să stea la mine Avea trei găini și te avea pe tine; Am dus-o la târg să-i iau un cadou, Să aibă și ea ceva nou. Și, băiete, nu e vina mea, Cum să-i iau eu tinichea?! Ea, ea a vrut verighetă, Că eu mă gândisem să-i iau o poșetă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate