Se pierde câmpul meu magnetic,
Ca luna te îndepărtezi treptat de mine,
Te-atrage altceva mult mai puternic,
Sau libertatea-n spațiu îți convine !?
Stârnești în mine fluxuri și refluxuri,
Tsunami mă lovesc în miez de noapte
Când nu mai ești cu mine la apusuri
Și-s singur sprijinit pe coate.
Cu ochii-nchiși mă plimbă-n vis tristețea,
Cerșesc speranțe zilei care vine,
Începe să mă doară bătrânețea
Și-n rugăciuni mă-nchin printre suspine.
Plămânii îmi sunt sacii cu otravă
Și gândurile mi le înnegresc,
Țigările și-nalță fumu-n slavă,
Refuz în mine să mă mai privesc.
Știam, simțeam că vine adevărul
Să mi te ia cândva și e normal,
Bătrânul pom își pierde mărul
Frumos și copt, dorit de alții, fruct banal.
La orizont sunt la crepuscul
Răsar, apun, nu mai contează,
Mai ard un pic ca punct minuscul
Chiștoc de viață care mai visează.